Chiar dacă nu este o destinație de vacanță vizată prea mult de către români, Polonia are un farmec aparte care atrage milioane de vizitatori în fiecare an. Istoria măreață este reflectată de numeroase castele și clădiri spectaculoase care domină arhitectura orașelor mari, dar și prin mândria polonezilor. Dacă o plimbare prin Cracovia, Poznan sau Szczecin îți dezvăluie chiar această față a țării, latura pitorească o trăiești străbătând satele poloneze.
Am petrecut vreo zece zile în Polonia rurală și cel mai mult mi-a plăcut tocmai ospitalitatea oamenilor simpli, care nu erau obișnuiți cu prea mulți turiști. Deși mare parte dintre ei nu știau engleză sau altă limbă de circulație internațională, se chinuiau să-ți dea explicații, indiferent de întrebare. Starea de bună dispoziție mi-a fost completată de felul în care arătau aceste sate. Case frumoase, cochete, proaspăt renovate sau construite, multă verdeață și o grămadă de livezi. Mai ales de mere, cel puțin în zona în care am poposit. În plus, micile obiective turistice, câte un castel sau chiar stația de pompieri cu o vechime de peste un secol erau perfect puse în valoare, iar gazdele pregătite să te primească oricând cu zâmbetul pe buze.
Dar bijuteria coroanei este fără îndoială Varșovia, capitala de aproape o jumătate de mileniu, după ce i-a suflat acest titlu Cracoviei. Am avut norocul să am la dispoziție o zi întreagă în care să colind fără țintă pe străzi, bucurându-mă de razele unui soare arzător și atmosfera relaxată din centrul orașului.
Prima impresie este dată de curățenia impecabilă și multitudinea de verdeață, pentru că la aceste capitole, Varșovia seamănă izbitor cu capitalele țărilor nordice. La fel și în privința clădirilor, chiar dacă încă se vede amprenta perioadei comuniste. De altfel, nu lipsește bulevardul larg pe care îl găsim și în București, și nici clădirea imensă denumită pompos Palatul Culturii și Științei și construită în stilul întâlnit și la Casa Scânteii. Dar asemănările cu București și se cam opresc aici.
Centrul vechi din Varșovia este la ani lumină față de cel din capitala noastră. Distrus în întregime de bombardamentele din al doilea război mondial, a fost reconstruit minuțios și arată fermecător. Clădiri colorate vesel și terase pline cu turiști care se bucură de gastronomie poloneză. Eu am ales celebrele Pirogi, un fel de colțunași cu carne, asezonate cu tradiționala bere poloneze. Destul de piperat, dar a meritat experiența. 
Am bântuit apoi pe străzile pline de magazine, dar și de localuri dedicate în întregime dulciurilor. Înghețata a fost pe primul plan, din cauza căldurii, dar mi-au făcut cu ochiul și numeroasele feluri de gogoși. Și nu am rezistat tentației. M-am odihnit pe treptele din Piața Castelului, la doi pași de celebra Columnă a Regelui Sigismund, acompaniat de acordurile unui muzician amator care și-a încheiat recital în aplauzele celor prezenți. Și am mai remarcat surâsul fermecător al tinerelor poloneze, mai toate cu tatuaje, ceea ce am înțeles că a devenit deja o tradiție.
Un singur lucru m-a întristat, mulți copii aflați la cerșit. Și mai dureros, cei mai mulți dintre ei mi-au răspuns fără să stea pe gânduri atunci când i-am întrebat de unde sunt. În limba română!
