Baschetbaliștii pregătiți de Alex Olteanu vor juca în Sala Sporturilor, în perioada 28-30 decembrie
După ce a închis anul în Liga Națională cu două victorii, CSM Constanța își îndreaptă atenția către Cupa României. Baschetbaliștii antrenați de Alex Olteanu vor lupta pentru calificarea în sferturi chiar în Sala Sporturilor, în perioada 28-30 decembrie. Constănțenii se vor duela cu ABC Laguna Sharks București și SCM U Craiova, în Grupa B a competiției. Câștigătoarea turneului, ultimul din această fază a competiție, va merge în sferturi, unde și-au asigurat deja locul CSM CSU Oradea (Grupa A), U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (Grupa C), CSO Voluntari (Grupa D), SCM Ohma Mozzart Bet (Grupa E) și Rapid Bucuresti (Grupa F). Acestora li se vor alătura cele mai bune două echipe clasate pe locurile 2 din cele șase grupe.
CSM Constanța va deschide turneul pe 28 decembrie, când va întâlni, de la ora 17.00, pe ABC Laguna Sharks București. Cele două s-au duelat în campionat la sfârșitul lunii octombrie, tot în Sala Sporturilor, constănțenii impunându-se clar în fața ultimei clasate în Conferința B, cu 88-51. Pe 29 decembrie, tot de la ora 17.00, SCM U Craiova va juca împotriva formației din capitală. Meciul-vedetă al turneului este programat pe 30 decembrie, între gazde și olteni, învingătoarea urmând să câștige cel mai probabil grupa. Oaspeții ocupă locul 4 în clasamentul Conferinței A, cu 6 victorii și 4 înfrângeri, în timp ce constănțenii se află pe locul 6 în ierarhia Conferinței B, cu 5 victorii și 4 înfrângeri. Se anunță astfel o partidă echilibrată, cu un plus pentru elevii lui Alex Olteanu, care au avantajul terenului propriu și sunt într-un progres evident în ultima perioadă.
Final 8 al Cupei României este programat să se dispute, în perioada 11-15 februarie, programul jocurilor din sferturile de finală urmând să fie stabilit prin tragere la sorți, fără capi de serie, dupa ședința de atribuire a organizatorului evenimentului.










