vineri, mai 15, 2026
spot_img
AcasăSporturiAtletul de la CS Medgidia, Alin Mihai Șavlovschi, este vicecampion balcanic de...

Atletul de la CS Medgidia, Alin Mihai Șavlovschi, este vicecampion balcanic de tineret

Sportivul antrenat de Nicolae Sandu a urcat de două ori pe podium la Campionatele Balcanice sub 20 de ani

La doar 17 ani, Mihai Alin Șavloschi are deja un palmares spectaculos, printre trofeele câștigate numărându-se și medalia de aur cucerită la Festivalul Olimpic al Tineretului European. La finalul săptămânii trecute, atletul de la CS Medgidia și-a mai trecut în cont două performanțe strălucitoare. Sportivul antrenat de Nicolae Sandu a urcat de două ori pe podium la Campionatele Balcanice sub 20 de ani, desfășurate la Belgrad, în Serbia.

Mihai Alin Șavloschi a făcut o cursă senzațională la 1.500 de metri, încheiată cu cel mai bun timp înregistrat în carieră. Grație acestui rezultat, 3 minute, 53 secunde și 20 de sutimi, atletul de la CS Medgidia a cucerit medalia de argint, devenind vicecampion balcanic.

Mai mult, elevul antrenorului Nicolae Sandu a cucerit și medalia de bronz cu echipa României în proba de 4×400 metri, alături Patrick Prunar, Carlos Bărboi și Dragoș Năstase. O dublă spectaculoasă, care confirmă statutul de mare speranță a atletismului românesc a lui Mihai Alin Șavloschi. “Este un început de an senzațional. Am reușit să câștig argintul, este incredibil. Mulțumesc conducerii CS Medgidia pentru că a făcut posibilă participarea mea la această competiție”, a spus tânărul atlet.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.