Elevii lui Petre Grigoraș se duelează cu Recolta Gheorghe Doja, în etapa a 5-a din Seria a 3-a a Ligii a 3-a
După ce a sparta gheața în actualul sezon al Ligii a 3-a, cu o victorie categorică pe teren propriu, Axiopolis Cernavodă încearcă să bifeze și primele puncte aduse din deplasare. Echipa pregătită de Petre Grigoraș joacă miercuri, de la ora 17.00, în fieful celor de la Recolta Gheorghe Doja, în etapa a 5-a din Seria a 3-a, și își propune să repete evoluția excelentă din ultima rundă, când s-a impus cu 6-1 în fața formației FC Voluntari 2.
„Mă bucură foarte mult jocul și atitudinea băieților. După cum am arătat în aceste patru etape, ar fi trebuit să avem mai multe puncte. Suntem încrezători, mergem la Gheorghe Doja să facem un meci bun și cred că avem șanse mari să ne întoarcem acasă cu puncte. Nu va fi ușor, pentru că întâlnim un adversar care joacă mai tare pe teren propriu, dar suntem pregătiți să luptăm pentru fiecare minge” a spus antrenorul Petre Grigoraș, care nu-l va putea folosi pe Florin Pîrîu. Tânărul mijlocaș va reveni de săptămână viitoare la antrenamente, după ce a trecut peste problemele medicale din ultima vreme. Șoimii speră să profite și de forma mai slabă a adversarilor, care vin după două eșecuri consecutive.
Celelalte meciuri ale etapei – miercuri, ora 17.00: Dinamo București 2 – CS Agigea, FC Voluntari 2 – Gloria Băneasa, Progresul Fundulea – Agricola Borcea, Înainte Modelu – SC Popești-Leordeni, Dunărea Călărași – FCSB 2. Clasament: 1. Înainte Modelu 12p, 2. SC Popești-Leordeni 8p, 3. Dunărea Călărași 7p, 4. Agricola Borcea 7p, 5. FCSB 2 7p, 6. Progresul Fundulea 6p, 7. Recolta Gheorghe Doja 6p, 8. Gloria Băneasa 4p, 9. Dinamo București 2 4p, 10. Axiopolis Cernavodă 3p, 11. CS Agigea 2p, 12. FC Voluntari 2 1p.
Sursă foto: Suporter Șoimii – Axiopolis Cernavodă










