Reprezentativele șoferilor din cele două țări au jucat pentru a strânge fondurile necesare acordării ajutorului unei fetițe care se confruntă cu probleme medicale deosebite
Aproape 10.000 de spectatori au fost prezenți duminică pe stadionul ” Iftimie Ilisei” din Medgidia la un meci caritabil care a adus față în față naționalele de șoferi ale României și Italiei. Evenimentul a fost organizat pentru strângerea de fonduri necesare pentru a ajuta fetița unui șofer român, care se confruntă cu probleme medicale deosebite. Atmosfera a fost una extraordinară, fanii din tribună participând activ la spectacolul pus în scenă de organizatori. Antrenați de fostul internațional Florin Prunea, tricolorii au câștigat partida arbitrată de cunoscutul George Găman cu 1-0, dar scorul a fost mai puțin important.
Medgidia a fost gazda unei acțiuni în care pasiunea pentru fotbal s-a împletit cu solidaritatea fața de acest caz special, pentru care toată lumea a venit cu inima deschisă să ajute.
„Mulțumim organizatorilor, sponsorilor, jucătorilor, selecționerilor, arbitrilor, oamenilor cu inițiativă și spectatorilor care au reușit să facă din 28 septembrie nu o simplă zi din calendar, ci o duminică in care multe inimi au bătut pentru același scop frumos” a transmis CS Medgidia.