Echipa pregătită de Marius Stavrositu și Aihan Omer a sperat la un rezultat pozitiv pe terenul celor de la AHC Potaissa Turda, dar a clacat total pe final
Conform așteptărilor, CSM Constanța a înregistrat duminică o nouă înfrângere în Liga Națională și se află în subsolul clasamentului după 7 etape, cea mai slabă clasare din istoria handbalului masculin constănțean. Echipa pregătită de Marius Stavrositu și Aihan Omer a cedat în deplasarea de la AHC Potaissa Turda, cu 31-26, bifând al cincilea eșec din actuala ediție de campionat. Totuși, oaspeții au reușit să se țină aproape de ardeleni până spre final, însă nu au profitat de oboseala adversarilor, care veneau după o deplasare în Franța, în cupele europene.
Chiar dacă au înscris primele două goluri ale întâlnirii, constănțenii nu au rezistat prea mult la conducere pe tabela de marcaj, iar gazdele au trecut rapid în avantaj. Echilibrul s-a menținut însă timp de 20 de minute, moment în care Potaissa a apăsat pe accelerație și s-a dus la 5 goluri diferență, 15-10. Până la pauză, formația din orașul de la malul mării a mai punctat o dată, astfel că la vestiare s-a intrat cu scorul de 15-11.
Și repriza secundă a început bine pentru CSM Constanța, care s-a apropiat la două lungimi, dar gazdele au reacționat rapid și s-au distanțat din nou. De altfel, întreaga partidă a semănat cu o cursă de urmărire pentru constănțeni, în timp ce gazdele au părut să se întrebuințeze doar cât să obțină cele 2 puncte. Singurele secunde de speranță au apărut când mai erau mai puțin de 7 minute de joc, cu o diferență era minimă, 25-24, și oaspeții au avut atacul și ocazia de a egala. Au urmat însă trei greșeli de nivelul juniorilor, soldate cu trei recuperări ale gazdelor și trei reușite în poarta apărată de Vitalii Shymanskyi. Nici indicațiile venite de la banca tehnică nu i-au ajutat prea mult pe jucătorii de la CSM Constanța, astfel că Potaissa s-a impus în cele din urmă fără emoții. Campionatul se va întrerupe datorită meciurilor echipei naționale a României, iar la reluare echipa pregătită de Marius Stavrositu și Aihan Omer are o etapă de pauză, astfel că va juca următoarea partidă abia pe 21 noiembrie, în fieful celor de la CSM București.
Au marcat pentru CSM Constanța: Sako 7g, Buguleț 7g, Rustamov 2g, G. Bujor 2g, Dobra 2g, Ungureanu 2g, Teca 1g, M. Bujor 1g, Susanu 1g, T. Ștefan 1g.
Celelalte rezultate ale etapei: CSM București – CSM Sighișoara 36-24, CSM Vaslui – Universitatea Cluj 29-28. Partida CSU din Suceava – Dinamo București va avea loc pe 14 decembrie, iar meciul CS Minaur Baia Mare – HC Buzău se va disputa pe 15 decembrie. SCM Politehnica Timișoara a stat.
Clasament: 1. HC Buzău 11p (6m), 2. Dinamo București 8p (6m), 3. AHC Potaissa Turda 8p (6m), 4. Politehnica Timișoara 8p (6m), 5. CSM Vaslui 8p (6m), 6. CSM București 7p (6m), 7. HC Minaur Baia Mare 6p (5m), 8. CSU din Suceava 4p (5m), 9. CSM Constanța 3p (7m), 10. Universitatea Cluj 3p (7m), 11. CSM Sighișoara 0p (6m).










