Elevul lui Răzvan Florea a stabilit cel mai bun timp al său din carieră pe această distanță în calificările etapei de Cupă Mondială de la Toronto
Sportivul crescut de fostul mare campion Răzvan Florea la Atena Sport Club, Patrick Dinu, legitimat la CSM Constanța, a înregistrat o performanță remarcabilă la ultima etapă a Cupei Mondiale în bazin scurt, desfășurată la Toronto, în Canada. Sportivul în vârstă de 20 de ani, care este student al prestigioasei Universități Princeton din SUA, a stabilit un nou record personal pe distanța de 100 metri liber, înregistrând a patra performanță în calificări, 46,27 secunde, cu doar o sutime mai puțin decât starul american Jack Alexy. În finală, Patrick a avut o nouă evoluție foarte bună, ocupând locul 6, cu timpul de 46,48 secunde.










