joi, noiembrie 6, 2025
spot_img
AcasăSporturiFanii Farului s-au săturat de promisiuni și cer noul stadion: "Vrem înapoi...

Fanii Farului s-au săturat de promisiuni și cer noul stadion: „Vrem înapoi acasă!”

Galeria „Peluza Marină” a afișat trei bannere la meciul cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, în semn de protest față de întârzierea startului lucrărilor

Fanii Farului au protestat din nou din cauza situației de blocaj în care s-a ajuns în privirea construirii noul stadion din Constanța. Chiar dacă au trecut peste doi ani de la demolarea vechii arene, lucrările nu au început și nici nu există o dată certă în acest sens. Guvernul României a anunțat oficial că nu va investi niciun leu în stadioane până la 1 ianuarie 2027, în timp ce autoritățile locale, mai exact Primăria Municipiului Constanța, au livrat doar promisiuni până în acest moment, fără să dezvăluie dacă pot asigura un sfert din bugetul total, în jur de 25 milioane euro, pentru a demara construcția încă de anul viitor.

Drept urmare, galeria alb-albaștrilor, „Peluza Marină”, a atras încă o dată atenția asupra că suporterii constănțeni așteaptă că promisiunilor să fie respectate și orașul să beneficieze de o arenă modernă. Farul s-ar întoarce astfel acasă, în acest moment evoluând pe micuțul stadion din baza sportivă a Academiei Hagi, aflată în câmp, la marginea localității Ovidiu. La partida cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, disputată luni, fanii din peluză au afișat trei bannere cu mesaje clare. „Acasă doar pe Primăverii”, „Vrem înapoi acasă” și „Idealul: înapoi pe Farul!” au transmis suporterii, a căror răbdare începe să se termine. Vestea proastă este că, și dacă lucrările ar începe anul viitor, Farul va putea evolua pe noul stadion abia în 2028, perioada de finalizare fiind 21 de luni.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.