Elevele antrenoarei Nicoleta Cangea au câștigat meciul decisiv cu formația gazdă, CSS Buzău, din ultima zi a turneului
Aflată într-un sezon de reconstrucție, echipa de speranțe a secției de volei de la Axiopolis Cernavodă și-a îndeplinit obiectivul în prima fază a Campionatului Național. Fetele pregătite de Nicoleta Cangea s-au calificat la turneul semifinal de Perspectivă, după ce au ocupat locul 4 în clasamentul Seriei C. Totul s-a decis la ultimul turneu, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, la Buzău, unde formația din Cernavodă avea nevoie de o victorie pentru a-și păstra poziția din ierarhiei. Drept urmare, Axiopolis s-au concentrat asupra ultimei partide, cu contracandidatele de la CSS Buzău, cedând în trei seturi în primele două confruntări, cu primele clasate, CSM Constanța și CS Medgidia. În duelul decisiv, echipa pregătită de Nicoleta Cangea a dat totul pe teren și s-a impus fără mari emoții atingându-și astfel ținta stabilită.
Rezultatele turneului: CS Medgidia – Axiopolis Cernavodă 3-0, CSS Buzău – CSM Constanța 0-3, Axiopolis Cernavodă – CSM Constanța 0-3, CSS Buzău – CS Medgidia 0-3, CS Medgidia – CSM Constanța 2-3, Axiopolis Cernavodă – CSS Buzău 3-1. Clasament: 1. CSM Constanța 35p, 2. CS Medgidia 28p, 3. CS Phoenix Brăila 15p, 4. Axiopolis Cernavodă 8p, 5. CSS Buzău 4p.










