Danubius Rasova a pierdut, dar rămâne pe primul loc în Seria Nord, Viitorul Pecineaga a detronat-o pe Sparta Techirghiol 2 din fruntea Seria Sud, iar CS Medgidia a stabilit scorul etapei și își menține avansul în Seria Vest
Disputată duminică, etapa a 17-a din Liga a V-a a adus din nou rezultate surprinzătoare la vârful clasamentului în două dintre cele trei serii, provocând și o schimbare de lider. În Seria Nord, prima clasată, Danubius Rasova, a cedat la Gîrliciu, iar avansul față de ocupanta poziției secunde, Tricolorul Săcele, care a terminat la egalitate la Ghindărești, s-au micșorat la doar două puncte. În spatele celor două se află Flacăra Crucea și Axiopolis Cernavodă 2, ambele cu victorii clare în această rundă.
În Seria Sud, Viitorul Pecineaga a revenit în fotoliul de lider, profitând de înfrângerea suferită de Sparta Techirghiol 2 în derby-ul cu Galata Constanța, dar are un meci mai mult disputat, iar lupta pentru primul loc pare să fie una în trei. În schimb, prima clasată în Seria Vest, CS Medgidia, a stabilit scorul etapei, marcând de zece ori în disputa cu AS Ciocârlia, și are un avantaj confortabil față de principalele urmăritoare, CS Peștera și Sport Prim Oltina.
Seria Nord: Speranța Castelu – Voința Siminoc 2-1, Pescarul Ghindărești – Tricolorul Săcele 3-3, Real Năvodari – CS Nicolae Bălcescu 4-1, Flacăra Crucea – Dacia Mircea Vodă 5-0, Viitorul Fântânele – Axiopolis Cernavodă 2 0-5, Pescărușul Gîrliciu – Danubius Rasova 2-1. Clasament: 1. Danubius Rasova 42p, 2. Tricolorul Săcele 40p, 3. Flacăra Crucea 32p, 4. Axiopolis Cernavodă 2 32p, 5. Speranța Castelu 30p, 6. Pescărușul Gîrliciu 29p.
Seria Sud: Unirea Topraisar – AS Chirnogeni 4-1, Galata Constanța – Sparta Techirghiol 2 2-0, Viitorul Pecineaga – CS Negru Vodă 5-2, Unirea Eforie Nord – Progresul Osmancea 1-2, Avântul Comana – Luceafărul Amzacea 1-2. CS Agigea 2 a stat. Clasament: 1. Viitorul Pecineaga 36p (16m), 2. Sparta Techirghiol 2 35p (15m), 3. Galata Constanța 33p (16m), 4. Luceafărul Amzacea 29p (16m), 5. Unirea Topraisar 27p (15m), 6. CS Agigea 2 26p (15m).
Seria Vest: Marmura Deleni – Sport Prim Oltina 1-3, CS Medgidia – AS Ciocârlia 10-0, Atletic Cobadin – CS Peștera 1-2, Dunărea Ostrov – AS Independența 0-0, AS Bărăganu – Inter Ion Corvin 0-3. Clasament: 1. CS Medgidia 39p (14m), 2. CS Peștera 31p (14m), 3. Sport Prim Oltina 31p (13m), 4. Atletic Cobadin 26p (14m), 5. Inter Ion Corvin 25p (13m), 6. Dunărea Ostrov 19p (14m).










