Echipa pregătită de Gabi Șimu speră să obțină un rezultat cât mai bun în duelul cu CS Făurei, de pe stadionul CFR, care să-i ofere prima șansă înaintea returului
Campioana județeană, Portul Constanța, începe sâmbătă lupta decisivă pentru accederea în Liga a 3-a. Echipa pregătită de Gabi Șimu joacă, de la ora 18.00, pe stadionul CFR din Constanța, prima manșă din barajul pentru promovare, împotriva reprezentantei județului Brăila, CS Făurei. Oaspeții, avantajați și de faptul că dispută returul pe teren propriu, sunt cotați cu prima șansă, ținând cont că au în componență mulți jucători cu experiență la nivelul celui de-al treilea eșalon. Totuși, „portuarii” speră să dea peste cap calculele hârtiei, așa cum au făcut-o și în campionat, unde nu se numărau printre favoriții la câștigarea titlului județean.
Constănțenii mizează în primul rând pe faptul că au o echipă tânără, bine pregătită fizic, și pe lipsa poftei presiunii, pentru că promovarea nu a fost un obiectiv fixat la începutul sezonului. În privința asigurării bugetului pentru o eventuală participare în Liga a 3-a, zvonurile sunt împărțite. Pe de o parte, mulți spun că Portul are șanse mici să se înscrie la startul următorului sezon în eșalonul superior, chiar dacă se va impune în barajul pentru promovare. În plus, „portuarii” nu vor avea unde să dispute meciurile de pe teren propriu, ținând cont că stadionul „Portul” este impracticabil, după ce a folosit ca gazdă pentru spitalul modular în timpul pandemiei COVID, iar arena de la CFR nu îndeplinește condițiile de omologare. Alții susțin că se vor găsi fondurile necesare și vor fi efectuate lucrări la stadionul CFR pentru a găzdui partide de nivelul Ligii a 3-a, ba chiar va începe și refacerea suprafeței de joc la vechea arenă „Portul”.
Indiferent de aceste discuții, elevii lui Gabi Șimu sunt deciși să lupte pentru a readuce echipa în Liga a 3-a după o pauză de 14 ani. „Suntem încrezători că putem obține promovarea. Obiectivul înainte de startul sezonului a fost clasarea pe locurile 1-3, dar putem realiza și mai mult. Băieții sunt bine pregătiți și motivați înaintea celor două meciuri cu CS Făurei. Ne dorim să câștigăm sâmbătă, cu un rezultat care să n ofere prima șansă înainte de retur, dar vom lupta până la capăt și dacă va fi nevoie de prelungiri sau lovituri de departajare”, a spus managerul clubului, Bogdan Chiriță.










