Antrenorul alb-albaștrilor a avertizat, după primul amical disputat de Farul Constanța, că are nevoie de întăriri pentru a forma o echipă puternică
La prima partidă de verificare din această vară, disputată sâmbătă, pe teren propriu, împotriva celor de la Fratria Varna, Farul Constanța nu a lăsat o impresie deosebita. Nimic îngrijorător, totuși, ținând cont că alb-albaștrii vin după două săptămâni de pregătire intensă, iar meciul s-a disputat pe o căldură sufocantă. A fost egal, 1-1, cu mai multe ocazii importante pentru gazde, iar antrenorul Ioan Ovidiu Sabău nu s-au ferit să transmită un mesaj către conducerea clubului. Tehnicianul venit să reconstruiască echipa constănțeană s-au arătat mulțumit de angajamentul elevilor săi, dar nu de joc, și a avertizat că are un lot subțire, fiind nevoie de încă, cel puțin, patru jucători de valoare.
„Din punct de vedere al efortului sunt mulțumit, s-au implicat cam toți. Suferim puțin pentru sistem, viteză, dinamica jucătorilor în zona centrală, decizii, ultima pasă. Chiar dacă nu trebuie să fie o scuză, toate echipele fac antrenamente tari. Trebuie să realizăm la ce nivel suntem, să conștientizăm ce îmbunătățiri trebuie să facem, să păstrăm lucrurile bune și să fim mai atenți. Avem nevoie de mai mult curaj, mai multă personalitate, iar acestea vin și din antrenament și din mesajul pe care eu trebuie să îl transmit, cum să devenim o echipă puternică din nou. Sunt mulțumit pentru au fost sunt receptivi, dar mi-aș fi dorit să avem totuși o altă abordare azi. Am întâlnit un adversar destul de modest, aș fi vrut să controlăm mai mult jocul. Trebuie să fac evaluări corecte și să găsesc soluțiile cele mai bune într-un timp foarte scurt.
Avem nevoie de transferuri, dacă ne uităm la jocul echipei. Suntem oamani de fotbal și trebuie să analizăm. Ca să creștem nivelul de valoare și concurența, avem nevoie de jucători. Avem nevoie în apărare, fundași centrali, chiar și în zonele laterale fundaș dreapta și stânga. Avem nevoie de minim 4 jucători ca să devenim o echipă puternică și să avem forță fizica și personalitate”, a spus antrenorul Farului.










