marți, octombrie 6, 2026
spot_img
AcasăSporturiAxiopolis Cernavodă a început miercuri pregătirile pentru noul sezon al Ligii a...

Axiopolis Cernavodă a început miercuri pregătirile pentru noul sezon al Ligii a 3-a

Șoimii au efectuat un prim antrenament de acomodare la efort, pe stadionul Trust, la care au participat și cei doi jucători transferați în această vară 

După o vacanță destul de lungă, de aproape două luni, Axiopolis Cernavodă a început miercuri pregătirile pentru noul sezon al Ligii a 3-a. Antrenorul Gică Mina, împreună cu preparatorul fizic Cristian Carapcea, și-au chemat elevii pentru o primă întâlnire și o scurtă ședință de acomodare la efort de o oră, desfășurată pe stadionul Trust din Cernavodă, pe o ploaie torențială, la care au fost prezenți 21 de jucători. Printre aceștia s-au numărat și cele două achiziții făcute în această vară, George Tudoran, un mijlocaș în vârstă de 30 de ani, care poate evolua atât pe cele două extreme, cât și în spatele atacanților, și care a jucat de-a lungul carierei pe la Rapid București, Dunărea Călărași, Metaloglobus București și Politehnica Timișoara, și atacantul Marius Neicu, în vârstă de 23 de ani, care a fost în trecut la CSM Slatina, CSM Alexandria și CSM Râmnicu Vâlcea. În plus, au fost și trei jucători în probe, dintre care doi portari, post care reprezintă una dintre priorități în privința transferurilor.

„Am avut o scurtă discuție cu băieții și le-am spus că îmi doresc să avem un grup la fel de unit ca sezonul trecut. Au venit doi jucători care sper să ne ajute în ofensivă și îmi doresc să mai aducem doi portari și un fundaș central, plus încă un junior”, a spus antrenorul Gică Mina, care i-a chemat vineri pe jucători pentru un al doilea antrenament. De săptămână viitoare, se va intra în programul normal, cu ședințe de pregătire în sala de forță și pe teren, dar și pe plaja din Constanța.

La fiecare final de săptămână, Șoimii vor disputa și câte un meci amical, iar la finalul acestei luni vor debuta oficial în noul sezon, cu partida din primul tur al Cupei României. Astfel, Axiopolis are următorul program de jocuri până la startul campionatului, programat pe 29 august:

– 18 iulie, cu Dunărea Călărași (Liga a 3-a)

– 25 iulie, cu Poseidon Limanu-2 Mai (Liga a IV-a)

– 29 iulie, meci din primul tur al Cupei României

– 1 august, cu campioana din Liga de Tineret, Farul Constanța

– 5 august, meci din turul al doilea al Cupei României

– 8 august, cu CSO Murfatlar (Liga a IV-a)

– 14 August, cu Constructorul Constanța (Liga a IV-a)

– 22 august, cu un adversar care urmează să fie stabilit

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.