Șoimii au pierdut duelul cu Dunărea Călărași, după o primă repriză echilibrată, în care s-a marcat o singură dată
Fără trei jucători de bază, Daniel Grădinaru, Alex Vieru și Vlad Suciu, și cu mai mulți juniori în lot, Axiopolis Cernavodă a disputat sâmbătă prima partidă de verificare din această vară. Echipa pregătită de Gică Mina a întâlnit în deplasare colega din Seria a 3-a a Ligii a 3-a, Dunărea Călărași, formație care si-a anunțat dorința de luptă pentru promovare în sezonul viitor. După o primă repriză echilibrată, încheiată cu un avantaj minim al gazdelor, 1-0, cu un gol marcat chiar de fostul jucător al oaspeților, Bogdan Vișan, Șoimii au făcut mai multe schimbări, iar adversarii au profitat și s-au impus în final cu 3-0.
„Am jucat cu două formule de echipe, pentru că mi-am dorit să dau câte 45 de minute de joc fiecărui component al lotului. În prima repriză, a fost un joc bun al echipei noastre, chiar dacă s-a văzut că Dunărea este peste noi din toate punctele de vedere, pentru că are deja aproape trei săptămâni de pregătire. După pauză am făcut mai multe schimbări, i-am introdus și pe cei foarte tineri, pentru că am vrut să-i văd pe toți la lucru. Am luat cele două goluri în ultima parte a jocului, când ne-au surprins pe contraatac, dar, în general, sunt mulțumit de joc, mai ales că am venit după o primă săptămână de pregătire, cu antrenamente fizice tari. Mai avem ceva probleme pe unele posturi, unde vrem să transferăm jucători, dar este greu să găsim de valoare, mai ales pe piața din Constanța. Sper să mai aducem două-trei întăriri, printre care mijlocașul Cezar Beșleagă și un portar tânăr, care să ne dea încredere. Îmi doresc să rezolvăm totul până la primul meci oficial, pe 29 iulie, în Cupa României”, a spus antrenorul Gică Mina. Axiopolis Cernavodă va disputa următorul meci amical pe 25 iulie, în deplasare, cu Poseidon Limanu-2 Mai.
Au jucat pentru Axiopolis Cernavodă -prima repriza – Andriescu – Trofim, Rusu, Ștefănescu, Trofimov – Grigore, Pîrîu – Haas, Tudoran, Ursache – Neicu repriza a doua: Dumitriu – Dobrescu, Rusu, Ștefănescu, Seceleanu – Ciocoiu, Bilan -Buicli, Beșleagă, Larin – Jidovu.
Sursă foto: Suporter Șoimii – Axiopolis Cernavodă










