Obiectivul echipei pregătite de Marius Stavrositu și Aihan Omer este clasarea în prima jumătate a ierarhiei Ligii Naționale
După cel mai slab sezon din istoria recentă a handbalului masculin constănțean, încheiat doar pe locul 9 clasamentul Ligii Naționale, CSM Constanța a început luni pregătirile pentru noua ediție de campionat cu dorința de a reveni în elită. Echipa antrenată de Marius Stavrositu și Aihan Omer a făcut 6 transferuri importante, aducând jucători de națională, iar obiectivul oficial fixat de conducerea clubului este clasarea în prima jumătate a ierarhiei. „Dacă anul trecut a fost unul de supraviețuire pentru handbalul constănțean de superligă, anul acesta lucrurile vor sta cu totul altfel. Am transferat jucători valoroși, cei mai mulți de națională, care, în mod cert, vor ridica nivelul echipei și al jocului practicat. Chiar dacă obiectivul noului sezon este situarea în prima jumătate a clasamentului, am toaă încrederea că noua echipă se poate bate fără probleme pentru locurile 1-4. În orice caz, suporterii noștri se vor reobișnui cu gustul victoriei”, a declarat directorul clubului, Mihai Ochiuleț. „Anul trecut am fost nevoiți să improvizăm aproape la fiecare meci, în multe rânduri am fost foarte aproape aproape de a obține cel puțin un punct pe care, în final, l-am pierdut din cauza lipsei de jucători. Acum, că acest neajuns a fost rezolvat, și nu oricum, ci cu handbaliști foarte buni, așteptările sunt mult mai mari. Sunt încrezător că, și în noua formulă, băieții vor da totul pe teren, că vom aduna inclusiv punctele pierdute printre degete anul trecut iar poziția finală din clasament va fi pe măsura istoriei”, a adăugat antrenorul Marius Stavrositu, din al cărui staff tehnic fac parte antrenorul secund Alexandru Acsinte și kinetoterapeutul Cornel Bontaș.
La prima întâlnire din această vară a fost prezent următorul lot: portari – Vitali Shymanskyi (Ucraina), Antonio Cristea; coordonator de joc – Călin Căbuț, Mihai Bogdan Dobra; extremă stângă – Iulian Cristian Roșu, Khazein Rustamov (Georgia), Andrei Bogdan Murat; inter stânga – Gabriel Ștefan Cumpănici, Adama Adam Sako (Franța), Gabriel Cristian Ilie; apărător central – Liviu Emil Caba, Mihai Sebastian Bujor; inter dreapta – Anderson Mollino daSilva (Brazilia); extremă dreapta – Gabriel Bujor, George Teodor Ștefan, Tudor Bogdan Buguleț, pivot – Bogdan Cătălin Rață, Gabriel Massuca Teca (Angola), Alexandru Popa. Portarul tunisian, Fradj Ben Tekaya, li se va alătura în cursul acestei săptămâni.
Sursă foto: CSM Constanța










