Șoimii au susținut sâmbătă un ultim test înaintea duelul cu Agricola Borcea, din turul al doilea al Cupei României
La doar trei zile după ce a obținut calificarea în turul al doilea al Cupei României, după primul meci oficial al verii, Axiopolis Cernavodă a disputat sâmbătă o nouă partidă de verificare. Șoimii au întâlnit campioana din Liga de Tineret, Farul Constanța, pe terenul sintetic din baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu. Antrenorul Gică Mina a rulat întreg lotul, singurul menajat fiind George Tudoran, care se confruntă cu o ușoară problemă musculară.
Tehnicianul oaspeților a menținut titularii timp de 60 de minute, aruncând în luptă jucătorii foarte tineri în ultima jumătate de oră a întâlnirii. Alb-albaștrii au deschis scorul în minutul 17, prin Patrick Budescu, dar Axiopolis a întors rezultatul după pauză, prin reușitele lui Nayati Jidovu 48 și Daniel Grădinaru 59. În ultima parte a întâlnirii, puștii Farului a profitat de erorile adversarilor și au marcat de trei ori, prin Andrei Oancea 71, 82 și George Șifiringă 87, câștigând în final de 4-2.
„Sunt mulțumit pentru am putut să dau minute jucătorilor, împotriva unei echipe bune. Avem trei de pregătire, mai este destul timp până la startul campionatului, iar echipa va arăta din ce în ce mai bine”, a spus antrenorul Gică Mina. Șoimii joacă miercuri, de la ora 17.30, pe stadionul „Trust din Cernavodă, împotriva celor de la Agricola Borcea, în turul secund al Cupei României.
Sursă foto: Academia Hagi










