Reprezentanții clubului din orașul de la malul mării au dominat etapa de Cupă Mondială de la Oradea
Sportivii de la CSM Constanța au strălucit la etapa de Cupă Mondială la gimnastică aerobică desfășurată la finalul săptămânii trecute la Oradea, competiției la care au fost prezenți concurenți din 12 țări. Reprezentanții clubului din orașul de la malul mării, antrenați de Cristiana Spînu, Mădălina Ciovee și Ramona Socarici, au cucerit trei medalii de aur și două de argint.
La individual masculin, Leonard Manta a încheiat pe primul loc, cu 20,050 puncte, fiind urmat de colegul său de club, Daniel Țavoc, cu 19,550 puncte. Cei doi, alături de un alt sportiv tricolor, Vlăduț Popa, și-au adjudecat medalia de aur și în proba de trio, cu 19.300, argint revenind tot echipei României, prin Alessia Vrâncianu-Panciu, Antonio Surdu, ambii de la CSM Constanța, și Daniel Anton, cu 18,755 puncte. Palmaresul extraordinar al constănțenilor a fost completat de medalia de aur de la proba de grup, unde Mădălin Boldea, Leonard Manta și Daniel Țavoc, împreună cu Melissa Fărcuță și Vlăduț Popa s-au clasat pe prima poziție. În întrecerea de perechi mixte, Antonio Surdu, alături de Bianca Voicu, a ocupat locul 5, în timp ce Mădălin Boldea, împreună cu Melissa Fărcuță, a terminat pe locul 6.
Eroul absolut al competiției a fost Leonard Manta, care a bifat trei medalii de aur în aceeași zi, fiind singurul sportiv din concurs care a trecut de bariera celor 20 de puncte.
Tot la Oradea a avut loc și concursul internațional de gimnastică aerobică RomGym Trophy – Nadia 10, o întrevere dedicată tinerilor sportivi și înglobată în programul evenimentelor dedicate celebrării „Anului Nadia”. O evoluție excelentă a avut Nadia Zelesneac, de la CSM Constanța, care a cucerit medalia de aur în proba de individual feminin tineret la categoria de vârstă 12-14 ani. Talentata constănțeanca a urcat pe podium și la perechi mixte, alături de Robert Ristea, în timp ce Luca Greu a obținut medalia de bronz la individual masculin, la aceeași categorie de vârstă.
Sursă foto: Federația Română de Gimnastică










