joi, august 20, 2026
spot_img
AcasăSporturiAxiopolis Cernavodă și-a încheiat parcursul în actuala ediție a Cupei României

Axiopolis Cernavodă și-a încheiat parcursul în actuala ediție a Cupei României

Echipa pregătită de Gică Mina a cedat în duelul din turul secund al întrecerii, de pe teren propriu cu Agricola Borcea

Prezența Șoimilor din Cernavodă în actuala ediție a Cupei României s-a încheiat miercuri, în turul al doilea al competiției. Axiopolis a pierdut în fața colegei din Seria a 3-a a Ligii a 3-a, Agricola Borcea, cu 1-3, partida disputată pe stadionul Trust din Cernavodă. Gazdele au avut multe momente bune de joc, au și condus, dar greșelile individuale au decis soarta calificării.

Considerați favoriți, oaspeții au forțat din starr, încercând să pună presiune la poarta tânărului Andres Stărică, dar fără să-și creeze mari ocazii. Treptat, jocul s-a echilibrat, iar băieții lui Gică Mina au început să urce aproape de careul advers. La o astfel de fază, mingea a ajuns la George Tudoran, care a trimis puternic în aproape de vinclu, deschizând scorul în minutul 34. Călărășenii au ripostat și până la pauză au reușit să întoarcă rezultatul, profitând de erorile din defensiva gazdelor. Mai întâi, în minutul 40, veteranul Sebastian Ghinga a împins mingea în plasă, din fața porții, după ce Andres Stărică a respins-o inițial, la o deviere cu capul după o lovitură de colț. Apoi, în al doilea minut al prelungirilor primei reprize,  Athanasios Toarcaș a scăpat printre fundașii Șoimilor și a trimis pe lângă portar.

La reluare, Gică Mina a făcut două schimbări și Axiopolis a preluat controlul la mijlocul terenului. Posesia prelungită nu a adus oportunități importante la poarta oaspeților, șuturile trimise de Daniel Grădinaru și George Tudoran fiind departe de țintă. Dominați și la capitolul fizic, jucători de la Agricola au apelat la fel de fel de tertipuri pentru a-i enerva pe elevii lui Gică Mina, cu fostul jucător de la Farul, Denis Ispas, înjurând pe toată lumea fără să fie eliminat. Drept urmare, jocul a fost destul de fragmentat, iar oaspeții au reușit să țină de rezultat. Cea mai mare șansă de a trimite partida în prelungiri i-a aparținut lui George Tudoran, mingea fiind respinsă din drumul spre gol de căpitanul călărășenilor, Sebastian Ghinga. La cornerul rezultat, Marius Neicu a trimis cu capul, dar direct în brațele portarului advers. În ultimele minute, Șoimii au urcat și cu fundașii în jumătate adversă, iar Agricola a profitat, marcând al treilea gol, pe contraatac, prin Andrei Vasilescu, chiar la ultima fază. Drept urmare, Axiopolis a fost eliminată din Cupa României și se concentrează pe pregătirea pentru campionat, al cărui start este programat pe 29 august.

Au jucat pentru Axiopolis: Stărică – Seceleanu, Rusu, Suciu, Trofimov – Vieru, Subțirică – Grădinaru, Tudoran, Ursache – Neicu. Au mai: Haas, Grigore, Trofim, Jidovu.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.