duminică, septembrie 13, 2026
spot_img
AcasăSporturiVICTORIE! Handbaliștii de la CSM Constanța au câștigat primul amical al verii

VICTORIE! Handbaliștii de la CSM Constanța au câștigat primul amical al verii

Echipa pregătită de Marius Stavrositu și Aihan Omer și-a impus în partida de verificare cu Steaua București, din Sala Sporturilor 

După o perioadă de aproape trei săptămâni de antrenamente în sală, dar și pe plajă, CSM Constanța a disputat vineri primul amical din această vară. Handbaliștii pregătiți de Marius Stavrositu și Aihan Omer au întâlnit, în Sala Sporturilor din Constanța, nou promovata în Liga Națională, CSA Steaua București. Din păcate, fanii gazdelor nu au putut urmări meciul din tribune, accesul fiind interzis din cauza problemelor de structură ale clădirii.

La capătul unei partide desfășurate pe o căldură sufocantă, constănțenii s-au impus cu 28-25, după ce au condus și la pauză, cu 14-11. Transferat în această vară de la CSM Minaur Baia Mare, interul Anderson Mollino da Silva a fost principalul marcator al formației din orașul de la malul mării, cu 8 reușite. Cu această ocazie au debutat în tricoul gazdelor și interul Gabriel Cumpănici, care a punctat de patru ori, pivotul Bogdan Rață, care și-a trecut în cont un gol, și portarul Fradj Ben Tekaya, care a încheiat jocul cu 7 intervenții. Totodată, au revenit pe teren la constănțeni interii Liviu Caba, care a înscris un gol, și Gabi Ilie, după experiența de un sezon la Partizan Belgrad.

Pentru CSM Constanța au mai jucat: Gabi Bujor 3g, Rustamov 3g, Căbuț 2g, T. Ștefan 2g, Teca 2g, Roșu 1g, Murat 1g, Popa, Buguleț, Mihai Bujor, Dobra, Sako, Acsentie și portarii Shimanskyi, cu 7 intervenții, și Cristea. Cele două formații se întâlnesc din nou sâmbătă, de la ora 11.00, tot la Sala Sporturilor din Constanța.

Sursă foto: CSM Constanța

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.