Antrenorul Gică Mina a început partida cu jucătorii mai puțin folosiți în meciurile din Cupa României
Cu trei săptămâni înainte de startul noului sezon al Ligii a 3-a, Axiopolis Cernavodă a disputat sâmbătă o partidă de verificare în compania uneia dintre fruntașele ediție precedente a Ligii a IV-a, CSO Murfatlar. Echipa pregătită de Gică Mina s-a impus în meciul găzduit de stadionul din Murfatlar cu un scor mai puțin întâlnit, 14-3. Tehnicianul oaspeților a ales să le dea mai multe minute jucătorilor care au evoluat mai puțin în cele două jocuri din Cupa României. Drept urmare, la pauză scorul a fost strâns, 4-3, dar Șoimii au făcut spectacol în ultimele 30 de minute, când pe teren au intrat titularii de drept. Principalul marcator al învingătoarei a fost atacantul Marius Neicu, care a punctat de cinci ori.
„A fost un antrenament bun, mai ales că am putut să-i folosesc pe cei care au jucat mai puțin în meciurile oficiale din această vară. Suntem în mijlocul pregătirii pentru noi sezon și titularii au resimțit în pic oboseala, ținând cont că s-a jucat din trei în trei zile și am continuat antrenamentele, inclusiv pe plajă, conform programului”, a explicat antrenorul Gică Mina.
Axiopolis a început în următoarea formulă: Andrieș – Trofim, Rusu, Ștefănescu, Dobrescu – Grigore, Pîrîu, Bilan – Jidovu, Hass, Ciocoiu. Pe parcursul întâlnirii a fost rulat întreg lotul. Următorul amical al Șoimilor este programat vineri, 14 august, pe stadionul „Trust” din Cernavodă, în compania formației din Liga a IV-a, Constructorul Constanța.










