Alb-albaștrii trebuie să confirme jocul bun cu un succes pe teren propriu în fața celor de AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
Cu moralul ridicat după prestația excelentă din prima repriză a duelului cu FCSB, care i-a adus aproape de victorie pe „Arcul de Triumf”, jucătorii de la Farul Constanța au șansa de a bifat al doilea succes din startul actualei ediții a Superligii. Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău joacă sâmbătă, de la ora 18.30, pe arena centrală din baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu, cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, în etapa a 4-a. Constănțenii pleacă din postura de mari favoriți, ținând cont că se vor duela cu ocupanta ultimei poziții a clasamentului, care are înfrângeri pe linie în primele trei runde. Mai mult, ardelenii nici măcar nu au reușit să marcheze în acest sezon, fiind singurii din prima ligă aflați în această postură.
Tocmai această situație l-a determinat pe antrenorul Ioan Ovidiu Sabău să-și avertizeze jucătorii să nu-și privească adversarii de sus, pentru a evita o surpriză neplăcută. Tehnicianul în vârstă de 58 de ani le-a transmis pe parcursul acestei săptămâni elevilor săi să rămână cu picioarele pe pământ și să-și păstreze atitudinea din etapa precedentă. „Trebuie să abordăm jocul foarte inteligent, să nu desconsiderăm adversarul”, a spus fostul mare internațional. În plus, Ioan Ovidiu Sabău nu va putea miza pe câțiva jucători importanți Denis Alibec, Ionuț Vînă, Ionuț Cojocaru, Alexandru Goncear și Cristi Ganea, toți cu probleme medicale.
Sursă foto: Farul Constanța










