O parte dintre ei au fost trimiși în liga secundă, unde vor lupta pentru promovarea în Superligă
După ce s-au pregătit cu echipa mare în intersezon, jucătorii tineri de la Farul Constanța, mulți dintre ei campioni în ultima ediție a Ligii de Tineret au fost împrumutați pentru a avea ocazia de a juca mai mult în meciurile oficiale. Majoritatea au mers în Liga a 2-a, la formații cu pretenții la play-off, Nicolae Constantinescu (18 ani), Costyn Gheorghe (18 ani) la Gloria Bistrița, Matei Berchez (18 ani) la FC Bihor, Ricardo Căldăraru (18 ani) la Metalul Buzău, iar alții au mers la noi promovate, Ștefan Duțu (22 ani) la SC Popești-Leordeni (Liga 2), Valentin Frățilă (18 ani) la SCM Rm. Vâlcea și David Pătru (18 ani) la CS Ștefănești.
În mod surprinzător, doi fotbaliști au ajuns în Liga a 3-a, departe de Constanța, deși județul de la malul mării are patru reprezentate la acest nivel. Venit din Spania la începutul anului, Rareș Fotin (19 ani) va evolua la CSM Drobeta Turnu Severin, sub comanda fostului antrenor al alb-albaștrilor, Flavius Stoican, care are drept obiectiv promovarea. În schimb, Dan Nechifor (18 ani) a mers la o de mijlocul clasamentului, CSM Pașcani.
Sursă foto: Farul Constanța










