Față de sezonul trecut, constănțenii au adunat mai puține puncte în debutul Superligii
Venirea lui Ioan Ovidiu Sabău a schimbat imaginea celor de la Farul Constanța, după un sezon dezastruos, în care s-au salvat de la retrogradare abia în baraj, după lovituri de departajare. Antrenor serios, cu rezultate și experiență la nivelul primei ligi, fostul mare internațional are misiunea de a reconstrui echipa, iar transferurile făcute în această vară au schimbat considerabil formula de start. Cei patru jucători francezi, Tony Njike, Eddy Sylvestre, Matteo Ahlinvi și Sofyane Bouzamoucha, plus Valentin Țicu sunt titulari, iar Iustin Doicaru joacă din primul minut în ofensivă. Nu mai puțin de 6 jucători noi în primul „11”, care au adus multe momente bune de joc, dar și perioade foarte slabe în partidele din startul actualei ediții de campionat.
În privința rezultatelor înregistrate în primele patru runde, Farul stă însă mai slab decât în sezonul trecut. Sub conducerea lui Ianis Zicu, și el proaspăt instalat pe banca tehnică, fără achiziții deosebite, alb-albaștrii adunaseră deja 10 puncte, erau neînvinși și impresionau prin joc. Iar adversarii erau asemănători cu cei întâlniți în debutul din acest campionat. Astfel, constănțenii înregistraseră un egal, 1-1 cu FC Botoșani, și trei victorii, 3-2 cu Oțelul Galați, 2-1 cu FCSB și 2-1 cu Metaloglobus București. În schimb, în actualul sezon, constănțenii au strâns 7 puncte, bifând o înfrângere, 1-2 cu U Cluj, două victorii, 2-0 cu Corvinul Hunedoara și 3-2 cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, și un egal, 2-2 cu FCSB.
Testul pentru elevii lui Sabău vine însă în următoarele etape, când au un program dificil, cu două deplasări consecutive, la FC Argeș și Sepsi Sfântu Gheorghe, și un joc pe teren propriu cu FC Botoșani. În sezonul trecut, băieții lui Ianis Zicu au înregistrat trei înfrângeri consecutive, care au reprezentat un prim semnal de alarmă, confirmat de parcursul din ce în ce mai slab. De această dată, alb-albaștrii au ocazia să demonstreze că se află pe drumul cel bun și că strategia tehnicianului în vârstă de 58 de ani dă rezultate. Iar adevăratul efect se va vedea abia la finalul sezonului, așa cum a spus mereu Gică Hagi, fostul acționar majoritar și manager tehnic al Farului: „Pentru mine, nu contează cum începi, ci cum termini!”.










