Alb-albaștrii au făcut o primă repriză excelentă, dar s-au stins după pauză și nu au mai forțat victoria
După cinci etape, Farul Constanța este în grafic în lupta pentru un loc în play-off-ul Superligii, iar jocul sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău dă motive de optimism. Alb-albaștrii au terminat vineri la egalitate, 1-1, la Mioveni, pe teren liderului FC Argeș, dar ar fi putut lua cele 3 puncte dacă nu iroseau câteva ocazii uriașe. Prima dintre acestea s-a ivit după doar 8 minute, când Iustin Doicaru a scăpat singur spre poarta gazdelor, dar s-a încurcat în minge și a șutat prea slab, Cătălin Căbuz reușind să blocheze. Farul a continuat să fie echipa mai bună, dar o eroare în apărare a dus la deschiderea scorului în favoarea gazdelor. Fundașul Victor Dican l-a scăpat de sub supravegherea pe Robert Moldoveanu și s-a văzut nevoit să-l faulteze la 20 de metri de poartă. Centralul George Găman i-a arătat doar cartonașul galben, considerând că atacantul piteștean nu era pe direcția porții, chiar dacă scăpase singur, dar a fost chemat din camera VAR să revadă faza. În mod neașteptat, arbitrul și-a menținut decizia și jucătorul oaspeților a scăpat de eliminare. Din lovitura liberă rezultată, Robert Moldoveanu a șutat spre poarta apărată de Rafael Munteanu, mingea l-a lovit pe același Victor Dican și l-a păcălit pe portarul Farului, poposind în plasă.
Chiar dacă adversarii au marcat contrar cursului jocului, în minutul 18, alb-albaștrii nu au acuzat șocul și au restabilit egalitatea după doar patru minute, la capătul unei faze superbe. Mingea a circulat pe traseul Dan Sîrbu – Eddy Sylvestre – Eduard Radaslavescu și ultimul a catapultat-o direct în vinclu, cu un șut de la marginea careului, trecându-și în cont al treilea său gol din acest sezon. Constănțenii au continuat să atace și Eddy Sylvestre a fost la un pas să-și aducă echipa în avantaj, dar nu a nimerit ținta, după o acțiune personală. Drept urmare, s-a intrat la vestiare la egalitate, dat toată lumea se aștepta la o repriză secundă la fel de animată.
În mod surprinzător, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au făcut pasul înapoi, iar ritmul a scăzut simțitor. Chiar și așa, Farul a mai avut două mari șanse de trece la conducere, de fiecare dată opunându-se Cătălin Căbuț. Mai întâi, a parat mingea trimisă de Iustin Doicaru, apoi a blocat la șutul expediat de Eduard Radaslavescu. Treptat, piteștenii au preluat controlul întâlnirii, iar cei veniți de pe bancă nu i-au ajutat deloc pe constănțeni să spargă această dominare. Finalul s-a jucat l-am poarta oaspeților, dar băieții lui Ioan Ovidiu Sabău au rezistat și au bifat al patrulea meci consecutiv fără înfrângere.
Au jucat pentru Farul: R. Munteanu – Bouzamoucha (72 Larie), Dican, Gustavo – Sîrbu (66 Banu), Njike, Ahlinvi, Țicu – Sylvestre (72 Vojtus), Doicaru (89 Tănasă), Radaslavescu (89 N.Popescu)
Sursă foto: Farul Constanța










