Șoimii vor întâlni două echipe cu pretenții la play-off în primele două etape ale sezonului regulat
Casa Fotbalului din București a găzduit joi tragerea la sorți a programului noului sezon al Ligii a 3-a, din Seria a 4-a făcând parte patru echipe din județul Constanța. Cea mai bine cotată dintre acestea, Axiopolis Cernavodă, nu a avut parte de prea mult noroc, startul noii ediții de campionat urmând să fie foarte dificil. Astfel, Șoimii vor debuta pe terenul celor de la Înainte Modelu, pe 29 august, iar o săptămână mai târziu vor disputa primul meci pe teren propriu împotriva unei alte formații din județul Călărași cu pretenții la promovare, Dunărea Călărași. „Este o serie echilibrată, în care se poate întâmpla orice. Întâlnim în primele două runde echipe de play-off, dar ne dorim să începem bine sezonul și suntem încrezători în șansele noastre”, a spus antrenorul Gică Mina. În plus, Șoimii vor disputa două partide consecutive în deplasare, iar derby-urile județene cu Gloria Băneasa, Portul Constanța și CS Agigea sunt programate în partea a doua a turului sezonului regulat.
Programul complet al turului pentru Axiopolis Cernavodă – etapa 1: vs Înainte Modelu (d), etapa a 2-a: vs Dunărea Călărași (a), etapa a 3-a: vs Oțelul Galați 2 (d), etapa a 4-a: vs Agricola Borcea (a), etapa a 5-a: vs Progresul Fundulea (d), etapa a 6-a: vs Unirea Braniștea (d), etapa a 7-a: vs Recolta Gheorghe Doja (a), etapa a 8-a: vs Gloria Băneasa (d), etapa a 9-a: vs Sportul Liești (a), etapa a 10-a: vs Portul Constanța (de), etapa a 11-a: vs CS Agigea (a).










