duminică, septembrie 13, 2026
spot_img
AcasăSporturiMamaia Rally Show revine la malul mării cu o ediție și mai...

Mamaia Rally Show revine la malul mării cu o ediție și mai spectaculoasă

Evenimentul, aduce în nordul stațiunii-regină de pe Litoral mașini de peste 10 milioane de euro, piloți de top din Europa și multă distracție 

Sezonul estival se încheie în forță la malul mării, stațiunea Mamaia găzduind, între 18 și 20 septembrie 2026, a doua ediție a Mamaia Rally Show, powered by B Wash Spălătorie Auto Self Service, un eveniment care transformă nordul stațiunii într-un adevărat festival al adrenalinei, mașinilor de raliu și distracției pentru întreaga familie. Programat să se desfășoare pe o suprafață de 55.000 de metri pătrați, show-ul propune trei zile în care motorsportul de nivel înalt se întâlnește cu tuningul, car audio, muzica, gastronomia și entertainmentul.

Ediția din acest an aduce la start 28 de piloți de top din campionatele european și național de raliuri. Vorbim despre piloți din România, Spania, Italia, Austria, Finlanda și Suedia. Evenimentul va pune în centrul atenției 16 mașini Rally2, unele dintre cele mai spectaculoase și performante care pot fi văzute în competițiile de profil. Pentru public, asta înseamnă trei zile în care motoarele turate, viteza, precizia și duelurile dintre piloți vor transforma zona de nord a stațiunii Mamaia într-o adevărată scenă a motorsportului.

Mai mult decât un festival auto

Dar Mamaia Rally Show 2026 nu este doar despre competiție, ci un festival dedicat întregii comunități și tuturor celor care vor să trăiască o experiență completă la malul mării. Conceptul reunește mai multe evenimente într-unul singur: 

  •  Mamaia Rally Challenge – competiția dedicată piloților români din Campionatul Național de Raliuri;
  •  Trofeul Mamaia Rally Show – competiția principală dedicată celor mai buni dintre cei buni;
  • Hot Lap Car Expo – o zonă dedicată mașinilor de tuning care oferă un spectacol în sine;
  • Car Audio Expo – un spațiu dedicat pasionaților de sisteme audio și culturii car audio;
  • VIP Experience
  • Food Court – mai mare în 2026, cu mai multe opțiuni pentru întreaga familie;
  • Zona pentru copii – un spațiu special amenajat cu activități dedicate celor mici.

Drept urmare, Mamaia Rally Show își propune să fie mai mult decât o competiție sportivă: un festival auto și de entertainment în care fiecare membru al familiei își găsește propriul motiv pentru a rămâne până la final.

Miză importantă pentru piloții români

Prima zi a evenimentului, vineri, 18 septembrie, aduce o noutate importantă în formatul din acest an. Astfel, Mamaia Rally Challenge este competiția dedicată piloților români din Campionatul Național de Raliuri. Miza este una importantă: primii patru clasați se vor califica automat pentru Trofeul Mamaia Rally Show powered by B Wash Spălătorie Auto Self Service, competiția care se va desfășura sâmbătă și duminică, 19 și 20 septembrie. După Mamaia Rally Challenge, spectacolul se mută în Portul Turistic Tomis din Constanța, unde va avea loc Startul Festiv al evenimentului și o sesiune de autografe dedicată publicului. Cei prezenți vor avea astfel ocazia să vadă de aproape mașinile de competiție și piloții care vor intra în lupta pentru Trofeul Mamaia Rally Show powered by B Wash Spălătorie Auto Self Service.

„Ducem evenimentul la următorul nivel”

Organizatorii au susținut miercuri o conferință de presă, în cadrul căreia au dat ultimele detalii privind evenimentul din luna septembrie. Prima ediție ne-a arătat că publicul își dorește motorsport, dar și că un eveniment de asemenea dimensiune trebuie să ofere mult mai mult decât o cursă. În 2026 ne desfășurăm pe 55.000 de metri pătrați, avem mai multe mașini, mai mulți piloți, competiții diferite, tuning, car audio show, VIP experience, un food court mai mare și o zonă dedicată copiilor. Ne dorim ca oamenii să vină la Mamaia Rally Show powered by B Wash Spălătorie Auto Self Service pentru competiție, dar să rămână pentru întreaga experiență. Practic, am construit un festival pentru întreaga familie în jurul motorsportului”, a declarat Mihai Tănase, director organizatoric Mamaia Rally Show. 

Evenimentul se desfășoară, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Riviera Românească, Visit Mamaia si Visit Constanta, într-un singur loc, în nordul stațiunii Mamaia, zona cluburilor, într-un spațiu transformat pentru trei zile într-un festival dedicat motorsportului și pasiunii pentru automobile. Va fi un festival auto care aduce împreună sportul de performanță, comunitatea auto și entertainmentul, cu motoare, miros de cauciuc încins, mașini de competiție, muzică, gastronomie, culoare, viteză și emoție. Spectacolul se trăiește, nu se povestește.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.