Echipa pregătită de Ionel Melenco și Cristian Drăgulin a câștigat, pe teren propriu, după un joc cu 8 goluri marcate
Aflată la al doilea sezon consecutiv în Liga a 3-a, CS Agigea a debutat cu dreptul în noua ediție de campionat. Formația antrenată de Ionel Melenco și Cristian Drăgulin s-a impus sâmbătă, cu 5-3, pe teren propriu, în disputa cu Recolta Gheorghe Doja, din prima etapă, la finalul unei partide în care s-a marcat de opt mari. Gazdele au început în forță și au marcat rapid de două ori, prin Alexandru Cîniparu 13 și Filip Căpitanu 21, dar oaspeții au redus din handicap în urma reușitei lui Alexandru Burlacu, în minutul 28. Trei minute mai târziu, George Dămășaru a refăcut diferența, însă adversarii au replicat în minutul 34, prin Dorin Radu, stabilind scorul la pauză, 3-2.
După pauză cele două combatante au strâns rândurile în defensivă și primul gol a picat abia în minutul 74, când Alexandru Burlacu a restabilit egalitatea. Jucătorii de la CS Agigea nu au renunțat însă la luptă și au dat lovitura pe final, când au punctat de două ori, prin Emil Licu 90 și Cezar Beșleagă 90+1, adjudecându-si astfel cele 3 puncte, care le oferă un start cu drept în noul sezon.
Au jucat pentru CS Agigea: Șonel – Paris, Benciu, Nedelcu – Edis Abibula, Bică, Beșleagă, Anton, Cîniparu – Dămășaru, Căpitanu. Au mai intrat: C. Ilie, Andrescu, Cotescu, Licu.
Celelalte rezultate ale etapei: Înainte Modelu – Axiopolis Cernavodă 1-1, Dunărea Călărași – Progresul Fundulea 0-1, Oțelul Galați 2 – Agricola Borcea 0-3, Portul Constanța – Gloria Băneasa 5-0, Sportul Liești – Unirea Braniștea 2-1.
Sursă foto: CS Agigea










