Sportivii pregătiți de Gabriel Vodă și Marian Grijuc au urcat de șapte ori pe podium la competiția de pe Lacul Snagov
Timp de două zile, marți și miercuri, la Complexul Sportiv Național „Elisabeta Lipă” de la Snagov, s-au desfășurat Campionatele Naționale de canotaj. La startul competiției au fost prezenți 88 de sportivi, de la 12 cluburi din țară, care au concurat în 68 de echipaje și 19 probe, la masculin, feminin și mixt, de la simplu până la probele de 8+1. Pe parcursul întrecerii, lacul Snagov a găzduit curse spectaculoase, în care sportivii de la CSM Constanța, antrenați de Gabriel Vodă și Marian Grijuc, au avut evoluții remarcabile, adjudecându-și 7 medalii.
Cele mai bune performanțe au fost înregistrate de Alexandru Gherasim în proba de simplu vâsle masculin, Silviu Marian Dumitriu, Darius Florin Simon, Samuel Moldovan, Jan Andrei Bercea în proba patru rame masculin și Silviu Marian Dumitriu, Darius Florin Simon, Samuel Moldovan, Jan Andrei Bercea în proba patru vâsle masculin, care au cucerit medaliile de argint. Alte patru medalii de bronz au fost aduse de Iulia Bălăucă în proba simplu vâsle feminin, Iulia Bălăucă, Alexandru Gherasim în proba dublu vâsle mixt, Elena Maria Toma, Ioana Scutaru, Ana Bumbuc, Elena Sava Danci în proba patru rame feminin și Irina Despa, Elena Maria Toma, Ioana Scutaru, Ana Bumbuc, Elena Sava Danci, Silviu Marian Dumitriu, Darius Florin Simon, Samuel Moldovan, Jan Andrei Bercea în proba 8+1 mixt. Festivitatea de premiere au fost oficiată de Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj.
Sursă foto: CSM Constanța










