Alb-albaștrii au terminat la egalitate cu CFR, la capătul unui meci în care au avut ocaziile mari și nu au primit o lovitură de pedeapsă clară
Seria egalurilor înregistrate de Farul Constanța în actualul sezon al Superligii a continuat și vineri seara, în deplasarea de la CFR Cluj, din etapa a 8-a a Superligii. Ca și în partida din etapa precedentă, cu FC Botoșani, alb-albaștrii au înregistrat o remiză fără goluri, 0-0, chiar dacă și-au creat din nou mari oportunități de a înscrie și au dominat autoritar jocul în multe momente. Cu patru egaluri la rând și șapte meciuri consecutive fără înfrângere, constănțenii rămân în zona de play-off a clasamentului, dar au nevoie de victorii pentru a ține pasul cu contracandidatele.
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a surprins încă de la alcătuirea echipei, apelând la serviciile lui Nabil Aberdin, proaspăt sosit la echipă, în timp ce Cristian Sima a fost titularizat pe banda dreaptă. În plus, a bifat o premieră pentru formația din orașul de la malul, numărul stranierilor din formula de start fiind mai mare decât cel al jucătorilor autohtoni. Pariul a părut să-i iasă, ținând cont că alb-albaștrii au început în forță și au avut prima mare ocazie de a marca după doar trei minute, dar șutul lui Cristi Ganea a țintit bara din dreapta porții adverse. Gazdele au replicat prin lovitura de cap expediată de Simao Rocha, scoasă de sub transversală de Rafael Munteanu. La jumătatea primei reprize, Farul a avut din nou o oportunitate imensă de a deschide scorul, însă Denis Alibec a întârziat șutul dintr-o poziție excelentă și a fost blocat. Până la pauză, clujenii au mai avut și ei o șansă importantă, dar Rafael Munteanu s-a remarcat din nou și a parat șutul lui Lorenzo Boloboc. Drept urmare, s-a intrat la vestiare la egalitate și fără gol marcat, cu Farul dominând la capitolul posesie, dar cu ardelenii conducând cu 2-0 la șuturi pe poartă.
Primele minute după reluare le-au aparținut elevilor lui Marius Șumudică, dar nu a fost decât un „foc de paie”, pentru că alb-albaștrii au preluat din nou controlul jocului. Și ar fi putut să preia conducerea pe tabela de marcaj, dacă centralul Radu Petrescu ar fi văzut faultul comis de Christopher Braun asupra lui Cristi Ganea în suprafața de pedeapsă a gazdelor. Nici măcar colegii din camera VAR nu au considerat că este nevoie să-l cheme pentru a vedea faza și s-a trecut rapid peste momentul în care constănțenii ar fi trebuit să primească o lovitură de pedeapsă. Farul a continuat să atace și a fost echipa mai periculoasă, însă Eduard Radaslavescu a fost blocat în ultimul moment, după o pătrundere spectaculoasă. Cu un sfert de oră înainte de final, a venit o nouă ocazie uriașă de a marca pentru elevii lui Ioan Ovidiu Sabău. Mai întâi, mingea trimisă cu capul de Sofyane Bouzamoucha, apoi Gustavo Marins a trimis peste transversală din 8 metri, la aceeași fază. Până la ultimul fluier s-a jucat pe contre, dar niciuna dintre combatante nu a dat lovitura și alb-albaștrii au luat un punct în Gruia, deși ar fi meritat victoria.
Au jucat pentru Farul: R. Munteanu – Bouzamoucha, Aberdin (73 Larie), Gustavo – Sima (61 Maftei), Njike, Ahlinvi, C. Ganea – Sylvestre (61 Goncear), Alibec, Radaslavescu (82 Marincean).
Sursă foto: sport.ro










