luni, octombrie 12, 2026
spot_img
AcasăSporturiContre între conducerea clubului și ultrașii Farului după incidentele de la Arena...

Contre între conducerea clubului și ultrașii Farului după incidentele de la Arena Națională

Oficialii alb-albaștrilor s-au dezis de fanii care au cauzat probleme în tribune la meciul cu Dinamo București 

Pe lângă înfrângerea dură suferită pe teren, Farul Constanța s-a confruntat cu probleme și în tribune la meciul cu Dinamo București. Cei 200 de fani veniți să-i încurajeze pe alb-albaștrii au aprins torțe și au aruncat cu petarde la începutul partidei, iar una dintre torțe a aterizat între spectatori. Drept urmare, un scaun a luat foc, iar o tânără a avut nevoie de îngrijiri medicale, fără să sufere însă răni grave. Gestul ultrașilor a fost aspru criticat atât de dinamoviști, dar și de conducerea clubului constănțean, care a emis un comunicat pe pagina oficială la scurt timp după încheierea partidei.

„Farul Constanța regretă incidentul petrecut în timpul partidei cu Dinamo, când un obiect pirotehnic aruncat de suporterii fariști a ajuns într-un sector ocupat de fani dinamoviști. Farul Constanța transmite și pe această cale că se delimitează de astfel de acțiuni care afectează imaginea clubului. Le mulțumim fanilor noștri pentru susținerea necondiționată arătată meci de meci, dar astfel de incidente nu fac bine nimănui și pot duce la accidente grave. Ne cerem scuze persoanelor afectate și facem apel la responsabilitate pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete!”, a transmis gruparea de pe Litoral.

Inițiativa conducerii nu le-a picat bine fanilor, una dintre cele mai puternice facțiuni ale galeriei constănțene reacționând ironic pe rețelele sociale: „Înainte de lecții publice și poziții morale, ar fi cazul ca cei care conduc clubul să-și amintească momentele în care au ales să tacă atunci când trebuiau să vorbească. Nu sunteți în măsura de a fixa limite!”.

Incidentele au fost cauzate și de proasta organizare a organizatorilor de la Dinamo București, care au oferit fanilor constănțeni locurile la inelul superior, chiar deasupra susținătorilor gazdelor. În mod normal, galeria oaspeților este repartizată în peluza opusă celei ocupată de gazde, pentru a evita orice contact. Totodată, sunt mari semne de întrebare în privința controlului efectuat de forțele de ordine la accesul pe stadion, ultrașii reușind să intre cu obiecte pirotehnice interzise.

Sursă foto: Sport.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.