Șoimii au cedat în fieful Progresului, în etapa de miercuri din Liga a 3-a, după ce scorul a fost egal la pauză
Etapa a 5-a din Seria a 4-a a Ligii a 3-a, disputată miercuri, a adus prima înfrângere în deplasare pentru Axiopolis Cernavodă în acest sezon. Șoimii au cedat pe terenul celor de la Progresul Fundulea, cu 4-0, după ce scorul a fost egal la pauză. Diferența a făcut-o felul în care echipa pregătită de Gică Mina a abordat cele două reprize. În prima, oaspeții au închis spațiile spre propria poartă și au încercat să-și surprindă adversarii pe contraatac. În a doua, au încercat să pună presiune pe gazde, s-au apărat sus, iar Progresul a speculat spațiile libere și suprafața sintetică. Astfel, formația din Fundulea a punctat prin Cosmin Ioniță 64, Andrei Mutu 74, Antonio Burnaz 77, 84.
„Ne-am supraapreciat și am fost pedepsiți. Prima repriză am jucat ceea ce trebuie și s-a văzut pe tabela de marcaj. La pauză a fost egal, fiecare echipă având cât o ocazie. La cum s-a jucat meciul se îndrepta către un 0-0 sau o victorie cu un singur gol, maxim un 1-1. În repriza a doua, ne-am dus peste ei pentru că am vrut să câștigăm și am făcut pressing foarte sus. Iar adversarii, cu jucători rapizi, au profitat și au marcat pe contre. Noi am greșit, este un dus rece, dar trebuie să ne revenim. S-a văzut și din rezultatele înregistrate în această etapă că, în această serie, orice este posibil. Putem să câștigăm, dar și să pierdem cu orice echipă. Sper să ne revanșăm în următoarea deplasare, sâmbătă, la Braniștea”, a spus antrenorul Gică Mina.
Au jucat pentru Axiopolis: Stărică – Trofim, Rusu, Suciu, Trofimov – Vieru, Subțirică – Grădinaru, Tudoran, Ursache – Neicu. Au mai intrat: Ciocoiu, D. Grigore, Ștefănescu.
Celelalte rezultate ale etapei: Agricola Borcea – Recolta Gheorghe Doja 0-1, CS Agigea – Unirea Braniștea 2-1, Dunărea Călărași – Sportul Liești 3-2, Oțelul Galați 2 – Gloria Băneasa 1-2, Înaintea Modelu – Portul Constanța 4-3. Clasament: 1. CS Agigea 13p, 2. Agricola Borcea 12p, 3. Înainte Modelu 10p, 4. Sporting Liești 9p, 5. Progresul Fundulea 9p, 6. Recolta Gheorghe Doja 9p, 7. Axiopolis Cernavodă 7p, 8. Unirea Braniștea 6p, 9. Dunărea Călărași 6p, 10. Gloria Băneasa 4p, 11. Portul Constanța 3p, 12. Oțelul Galați 2 0p.
Sursă foto: Oțelul Galați










