Kosovarul Muhamet Hyseni a marcat primul gol în tricoul alb-albaștrilor
Fără jucătorii convocați la echipele naționale și cei cu probleme medicale, Farul Constanța a disputat sâmbătă prima partidă de verificare din pauza competițională. Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a întâlnit pe unul dintre terenurile secundare de la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu ocupanta locului 6 din Liga a 2-a, SC Popești-Leordeni. Tehnicianul constănțenilor nu s-a putut baza pe Rafael Munteanu, Luca Banu, Eduard Radaslavescu (U21), Alexandru Goncer, Răzvan Marincean și Darius Tripon (U18), Matteo Ahlinvi (Benin), Narek Grigoryan (Armenia), Ionuț Cercel, Dan Sîrbu și Lucas Pellegrini (nerefăcuți complet după accidentări), astfel că a apelat la tinerii proveniți din Academia Hagi, Andrei Oancea, Ianis Podoleanu, Matei Berchez și Emre Taș Baran,
Gazdele au controlat jocul, și-au creat mai multe ocazii și s-au impus la final cu 2-1. Scorul a fost deschis de kosovarul Muhamet Hyseni, care a speculat o greșeală a apărării adverse și a punctat în minutul 19. Atacantul în vârstă de 25 de ani se pregătește de o lună sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău, dar nu a putut debuta oficial pentru că îi lipsește permisul de muncă. Diferența s-a mărit în minutul 59, când puștiul în vârstă de 17 ani, Andrei Oancea a scăpat singur cu portarul oaspeților și a finalizat fără emoții. Scorul final a fost stabilit în ultimul minut de joc, pentru echipa vizitatoare înscriind Andrei Sora. La Farul nu a evoluat niciun minut noua achiziție, atacantul Yann Kitala, care este în urmă cu pregătirea din punct de vedere fizic.
Următorul meci amical pentru constănțeni este programat pe 3 octombrie, de la ora 11.00, tot la baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu, în compania celor de la Unirea Slobozia, locul 19 în Liga a 2-a. În aceeași zi, de la ora 17.00, alb-albaștrii vor juca și împotriva celor de la CSL Ștefănești, locul 17 în liga secundă.
Au jucat pentru Farul: Buzbuchi (60 Baran) – Bouzamoucha (46 Podoleanu), Dican (46 Larie), Gustavo (46 Țicu) – Sima (46 Maftei), Njike (46 Telehoi), N.Popescu (46 Oancea), Ganea (46 Traore) – Sylvestre (46 Păcuraru), Hyseni (46 Alibec), Vînă (46 Tănasă).
Sursă foto: Farul Constanța










