luni, octombrie 12, 2026
spot_img
AcasăSporturiVictorii la scor pentru liderele celor două serii din Liga a V-a...

Victorii la scor pentru liderele celor două serii din Liga a V-a în etapa de duminică

Danubius Rasova și Viitorul Pecineaga sunt neînvinse după cinci runde, prima clasată din Seria Sud fiind singura cu punctaj maxim din startul actualei ediții de campionat 

Etapa a 5-a din Liga a V-a, disputată duminică, a adus noi succese la scor pentru formațiile care ocupă prima poziție în clasamentul celor două serii. Astfel, în Seria Nord, Danubius Rasova a marcat de șase ori la Nicolae Bălcescu, păstrându-și avansul de un punct față de Flacăra Crucea și Voința Siminoc, ambele învingătoare pe teren propriu. Și echipa secundă de la Axiopolis Cernavodă a obținut un succes la limită în fața propriilor fani, în timp ce formația a doua de la Sparta Techirghiol a obținut un singur punct și a ieșit de pe podium.

În Seria Sud, Viitorul Pecineaga a stabilit scorul rundei, cu 10 goluri în poarta celor de la Avântul Comana, în ceea ce ar fi trebuit să fie un derby de clasament. Liderul continuă astfel parcursul perfect, fiind singura echipă din actualul sezon al Ligii a V-a cu punctaj maxim. Pe locul secund a urcat Inter Ion Corvin, podiumul fiind completat de Dunărea Ostrov.

Seria Nord: Real Năvodari – Pescărușul Gîrliciu 3-0, Sparta Techirghiol 2 – Pescarul Ghindărești 3-3, Axiopolis Cernavodă 2 – CS Peștera 2-1, CS Nicolae Bălcescu – Danubius Rasova 0-6, Voința Siminoc – Litoral Corbu 3-2, Dacia Mircea Vodă – Speranța Castelu 0-1, Flacăra Crucea – Viitorul Fântânele 4-1. Clasament: 1. Danubius Rasova 13p, 2. Flacăra Crucea 12p, 3. Voința Siminoc 12p, 4. Sparta Techirghiol 2 10p, 5. Axiopolis Cernavodă 2 8p.

Seria Sud: AS Chirnogeni – Marmura Deleni 5-2, Viitorul Cobadin 2 – Dunărea Ostrov 1-2, AS Independența – CS Negru Vodă 2-2, Viitorul Pecineaga – Avântul Comana 10-1, Trophaeum Adamclisi – Luceafărul Amzacea 0-4, Inter Ion Corvin – Unirea Topraisar 3-1, AS Bărăganu – Flacăra Viișoara 1-0. Clasament: 1. Viitorul Pecineaga 15p, 2. Inter Ion Corvin 13p, 3. Dunărea Ostrov 12p, 4. Avântul Comana 10p.

Sursă foto 1: Danubius Rasova

Sursă foto 2: Viitorul Pecineaga

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.