luni, octombrie 12, 2026
spot_img
AcasăSporturiLupte tari, KO-uri spectaculoase și momente speciale la Elite Fighting Championship 4

Lupte tari, KO-uri spectaculoase și momente speciale la Elite Fighting Championship 4

Gala organizată de fostul mare campion Alex Filip în Sala Polivalentă „Danubius Arena” din Tulcea i-a încântat pe fanii sporturilor de contact veniți în număr mare în tribune

După ce a readus galele de top din kickboxing în Piațeta Casino din stațiunea Mamaia după o pauză de 5 ani, promotorul și fondatorul Elite Fighting Championship, Alex Filip, a mai scris o filă de istorie. A patra ediție a uneia dintre cele mai puternice promoții a sporturilor de contact din România s-au desfășurat vineri, în modernă Sală Polivalentă „Danubius Arena” din Tulcea, fiind primul eveniment de acest gen găzduit de noua arenă, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea. Cu această ocazie, a mai bifat o premieră, acordarea primei centuri Elite Fighting Championship, câștigătorul fiind desemnat în urma unui turneu piramidal, la categoria 67 kilograme. Cei patru sportivi intrați în lupta pentru trofeu au oferit un spectacol îndelung aplaudat de numerosul public care a asistat la competiție. În prima semifinală, Ștefan Vrînceanu a dominat confruntarea cu David Iordache, pe care l-au forțat să abandoneze după o serie de lovituri puternice. În schimb, în a doua semifinală, a fost nevoie de decizia arbitrilor, Vlad Trif câștigând după trei reprize în fața lui Cezar Mihălcuț. Cu câteva secunde înainte de finalul meciului, învingătorul s-a ales cu o tăietură de câțiva centimetri în zona capului, iar medicii nu i-au permis să lupte în finală. Drept urmare, locul său a fost luat de Cezar Mihălcuț, care nu a rezistat mai mult de o repriză în duelul cu Ștefan Vrânceanu, iar brăileanul și-a adjudecat centura în aplauzele fanilor veniți să-l încurajeze.

Întregul Fight Card a cuprins 14 meciuri, cu participare internațională, fiind prezenți luptători din Spania, Maroc si Bulgaria, cu CV-uri impresionante. Undercard-ul a adus în ring tineri sportivi talentați, care și-au demonstrat din plin calitățile, iar Main Event-ul primei părți a galei a oferit un moment special pentru tulceni. Eroul local, campionul mondial Albert Pănuță, s-a duelat cu bulgarul Viktor Vasilev, și el cu un titlu mondial în palmares, într-un meci de Kyokushin Karate Pro. Cu o galerie puternică în tribune, tulceanul și-a luat revanșa, câștigând în fața unui adversar care îl învinsese anul trecut.

Main Card-ul galei a fost deschis de lupta dintre Paul Danci și Daniel Micu, primul păstrându-și invincibilitate la profesioniști, după un KO reușit în prima repriză. A urmat o confruntare mult mai echilibrat, în care Cătălin Makove l-a învins la capătul celor trei reprize pe Theodor Șerban. Confruntarea greilor a fost câștigată de Dani Morar, aflat la al doilea KO consecutiv în Elite Fighting Championship, în fața lui Marius Comănescu. Revenit în ring, Radu Medeleanu a dat totul în misiunea dificilă de a-l învinge pe dublul campion mondial Mohammed Benabbes, dar arbitrii l-au văzut învingător pe marocan după cele trei reprize. O altă întâlnire desfășurată sub semnul echilibrului a fost cea dintre David Boros și Marian Lăpușneanu, spaniolul cu origini române obținând victoria în Co-Main Event-ul galei prin decizia arbitrilor.

Așteptat cu mult interes, Main Event-ul celei de-a patra ediții a Elite Fighting Championship a oferit un meci de top între campionul mondial din promoția italiană Fight Clubbing și deținătorul centurii europene WKN, Cosmin Brumă, și spaniolul Ismael El Bregui, cu un palmares impresionant la profesioniști. Constănțeanul a controlat lupta, tocându-și adversarul cu lovituri năucitoare, care l-au trimis la podea pe iberic de trei ori încă din prima repriză, și a obținut o victorie clară prin KO. La final, sportivul în vârstă de 20 de ani a avut parte de două momente speciale, de care-și va aminti toată viața. Chiar în ring, a cerut-o în căsătorie pe Alexia, iar viitoarea sa soție a spus un DA hotărât. Apoi, antrenorul și mentorul său, Alex Filip a anunțat că anul viitor va lupta în celebra promoție Glory.

Sursă foto: Alina Vasiliev (EFC)

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.