sâmbătă, iunie 13, 2026
spot_img
AcasăSporturiCSM Constanța a câștigat clar la Turda, după o repriză a doua...

CSM Constanța a câștigat clar la Turda, după o repriză a doua fabuloasă

Handbaliștii pregătiți de George Buricea au pulverizat Potaissa după pauză și se mențin pe locul 2 al Ligii Naționale

Meciul de la Turda a avut o însemnătate deosebită pentru CSM Constanța prin prisma celor întâmplate în sezonul trecut. Băieții lui George Buricea au ratat medaliile de argint în ediția precedentă a campionatului din cauza egalului cu Potaissa, venit în urma unui arbitraj revoltător. Tot egal s-a terminat și în turul actualului sezon, ambele partide disputându-se la Medgidia, din cauza faptului că Sala Sporturilor din Constanța era ocupată. Drept urmare, constănțenii și-au dorit enorm să-și ia revanșa în fața ardelenilor. Și au făcut-o cu stil, zdrobind Potaissa în propriul fief cu 33-26, după o repriză secundă de nivelul Ligii Campionilor.

Parcă apăsați de amintirile din ultimele două jocuri, oaspeții au început meciul slab, la fel ca și Potaissa. Drept urmare, după 10 minute, se înscriseseră doar 3 goluri, 2-1 în favoarea gazdelor. Jocul s-a mai deschis apoi, dar CSM Constanța tot nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, iar gazdele au profitat. Ajutați de Mihai Popescu, fostul portar de legendă al Constanței făcând minuni între buturi, ardelenii s-au distanțat pe tabela de marcaj și au intrat la cabine cu un avans de 3 goluri, 15-12. Mai mult, în ultimele secunde, formația din orașul de la malul mării l-a pierdut și pe Marin Vegar, eliminat direct după o intervenție dură asupra unui adversar.

Repriză secundă a arătat de ce George Buricea a fost ales să conducă pe viitor naționala României. Tehnicianul a schimbat totul la vestiare, iar elevii au ieșit pe teren în repriza secundă extrem de motivați și cu încrederea la cote înalte. Au răsturnat situația de pe tabela de marcaj după 4 reușite consecutive și au dominat cu autoritate întâlnirea. Cu Dan Vasile de neînvins în poartă și cu Andrei Drăgan letal în atac, CSM Constanța i-a făcut knock-out pe cei de la Potaissa, în ciuda eforturilor disperate depuse de Mihai Popescu. Mai mult, pe final, constănțenii au făcut și spectacol, în fața unui public amuțit de prestația stelară a adversarilor. În aceste condiții, constănțenii și-au adjudecat repriza secundă la o diferență de 10 goluri, dar, mai important, au obținut un succes categoric, care-i menține pe locul secund al clasamentului Ligii Naționale.

Pentru CSM Constanța au marcat: Drăgan 10g, Aliokhin 7g, Nistor 5g, Chikovani 2g, Komogorov 2g, Nikolic 2g, Ilie 1g, Căbuț 1g, Mourino 1g, D. Vasile 1g, Ravnic 1g.

Celelalte rezultate ale etapei: Dinamo București – CSM Focșani 31-26, HC Buzău – CS Minaur 25-30, Poli Timișoara – CSM Bacău 28-24, CSU din Suceava – U Cluj 36-27, CSM Sighișoara – CSM București 23-30, CSM Vaslui – Steaua București 31-28.

Clasament: 1. Dinamo București 45p (15m), 2. CSM Constanța 37p (15m), 3. CS Minaur Baia Mare 35p (15m), 4. CSM București 29p (15m), 5. Potaissa Turda 24p (15m), 6. HC Buzău 22p (15m), 7. CSU din Suceava 21p (15m), 8. CSM Focșani 20p (15m), 8. CSM Bacău 18p (15m), 10. Poli Timișoara 14p (15m), 11. Steaua București 11p (15m), 12. U Cluj 10p (15m), 13. CSM Sighișoara 9p (15m), 14. CSM Vaslui 8p (15m).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.