Scena de la Piaţeta Casino din staţiunea Mamaia va găzdui la finalul acestei săptămâni o nouă reprezentaţie de zile mari la Festivalu Mamaia Fairytale, organizat de Primăria Municipiului Constanţa şi Asociaţia Eurocult. Mai mult, programul continuă şi marţi, când toată România va celebra Ziua Marinei Române, alături de trupa Vama, cu cei de la Publika în deschidere!
Vineri, începând cu ora 20.30, publicul va putea să se delecteze cu un repertoriu divers, alături de celebra trupă Mahala Rai Banda, dar şi de Blue Sound Team & Vali Crăciunescu, într-un concert plin de farmecul muzicii lăutăreşti şi balcanice, reinterpretate în stilul personal al fiecăreia dintre formaţii. Spectatorii vor putea să aplaude, în deschidere, prestaţia Blue Sound Team şi Vali Crăciunescu, ce vor da glas unor piese celebre precum „Mama mea e florăreasă”, „Hai acasă” şi multe altele. Cei de la Mahala Rai Banda vor încheia seara cu un program incendiar ce cuprinde melodii ca „Muro Șavo”, „Chi bari” sau „Hora minorităților”. Ca de obicei, Baletul Fairytale va însoţi spectacolul, în coregrafia lui Horaţiu Cherecheş.
Sâmbătă, Festivalul Mamaia Fairytale prilejuieşte spectatorilor o nouă întâlnire cu muzica de bună calitate. Astfel, începând cu ora 20.30, scena din Piaţeta Casino din Mamaia va răsuna de şlagăre pop, rock, arii din muzicaluri, operete şi opere, în concertul „A Whole New World”. Publicul va putea să aplaude Orchestra şi Corul Teatrului Național de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanța, alături de solişti precum Laura Eftimie, Lucia Mihalache, Madeleine Pascu, Smaranda Drăghici, Răzvan Săraru, Marius Eftimie, Doru Iftene şi Adrian Pîrlea. Baletul Fairytale va aduce un plus de culoare serii, sub atenta îndrumare a lui Horațiu Cherecheş.
Duminică, este rândul celor mici să primească un nou cadou artistic din partea Festivalului Mamaia Fairytale. De la ora 19.30, vor urca pe scenă membrii trupei Club Amicii, care promit un spectacol plin de culoare şi veselie, în care copiii, dar şi părinţii, vor lua parte la nenumărate distracții şi aventuri care mai de care mai interesante.
Marți, Festivalul Mamaia Fairytale va celebra, alături de constănţeni şi de turişti, Ziua Marinei Române printr-un concert senzaţional. Seara se va deschide cu trupa Publika, care va da tonul distracției cu piese precum „Căzut din nori”, „Tot ce vreau”, dar şi cu cover-uri celebre: „Personal Jesus” şi „Viva la vida”. Spectacolul va continua într-o notă plină de viaţă, prin concertul trupei Vama. Publicul va dansa şi va cânta pe şlagăre ca „18 ani”, „Să dansăm” sau „Vara asta”.










