Am avut norocul să călătoresc mult, să întâlnesc oameni de diferite naţionalităţi, să stăm de vorbă de vorbă despre România. Iar unul dintre subiectele comune de discuţie a fost Hagi. Da, ştiu că sună ca un stereotip, dar nu există iubitor de fotbal care să nu fi auzit de cel mai mare jucător român din toate timpurile, chiar dacă au trecut aproape două decenii de când s-a retras de pe gazon. M-am simţit de fiecare dată mândru să spun că îl întâlnesc în fiecare săptămână, la conferinţele de presă. Şi că am putut să-i impresionez cu povestea lui Hagi după ce s-a întors acasă.
Cel care a jucat la Barcelona şi Real Madrid, care a făcut istorie cu Galatasaray Istanbul şi se numără printre cei mai iubiţi oameni din Turcia, a construit cea mai performantă academie de fotbal din ţară. Pe banii lui, câştigaţi prin multă muncă. Reacţia celorlalţi a fost un amestec de admiraţie şi uimire. Cum adică pe banii lui? Da, statul şi autorităţile locale nu l-au ajutat cu nimic. Ba chiar i-au pus beţe în roate. Nu l-au lăsat să ridice baza sportivă în oraş, pe locul ruinelor din Badea Cârţan. Chestii politice, financiare, toate au fost folosite pentru a bloca o investiţie care ar fi fost un câştig uriaş pentru Constanţa, dar şi pentru întreaga ţară. S-a dus în plin câmp, lângă Ovidiu, şi a pornit totul de la zero. Şi nici aici nu a primit ajutor. Nici măcar o şosea până la academie, nişte stâlpi de iluminat, o parcare pentru cei care vin la stadion. În schimb, autorităţile i-au dat o diplomă pentru că este cel mai mare investitor din Ovidiu şi principalul plătitor de taxe la bugetul oraşului. Dar Hagi nu a capitulat, a continuat să muncească şi a făcut miracolul. A adus pentru prima oară titlul de campioană la malul mării.
Nici „băieţii deştepţi” din fotbalul românesc nu l-au primit cu braţele deschise. De ce? Pentru că le-a stricat unora socotelile. Păi care patron de club a investit o avere în copii şi juniori? Ce manager şi-a bătut capul să facă strategii pe termen lung? Cine şi-a fixat drept ţintă construirea unei noi generaţii care să aducă din nou naţionala în top? Totul s-a rezumat la bani, la interese, la imagine electorală. Timp de două decenii nu s-a construit nimic. Am auzit doar despre insolvenţe, dosare penale, implicaţii politice şi luptă pentru putere. Iar fotbalul românesc a ajuns jos de tot, mai ales la nivel de naţională.
Disperarea de a ajunge la banii din Liga Campionilor, de a tăia o felie cât mai mare din milioanele oferite din drepturile de televizare şi apropierea alegerilor pentru şefia federaţiei au îmbâcsit din nou atmosfera. Din nou, totul se joacă pe prietenii, interese, funcţii şi bani. Nici vorbă de vreun proiect, de muncă, de o strategie. Nici măcar ceva despre meciurile de la EURO 2020 care ar trebui să se desfăşoare la Bucureşti. Spun ar trebui, pentru că sunt convins că România va pierde dreptul de organizare. De ce? Păi nici măcar nu au început licitaţiile pentru construirea celor patru stadioane sau a liniei de metrou care să lege capitala de cel mai mare aeroport al ţării. Dar Hagi a continuat să creadă că se poate mai mult. Că şi în România se poate construi. Până vineri seara.
„Mi-e ruşine că m-am întors acasă! Primul gând este să plec din ţară. Nu ştiu unde, dar repede! Vreau să-mi văd de drumul meu, pentru că nu este loc acasă. Pe mine, m-aţi pierdut definitiv! Nu o să uit niciodată această zi”, au fost cuvintele rostite de Hagi. Cuvinte care dor pentru orice om de bun simţ din această ţară. Când una dintre marile valori date de România le spune, îţi dai seama unde s-a ajuns. „Mi-am dat seama că în România nu se doreşte performanţă. Se vrea mediocritate, pentru că aşa se trăieşte bine. Cine trăieşte bine? Băieţii deştepţi, care nu muncesc mult. Realitatea este una: peste tot în lume, fotbalul se dezvoltă, iar în România se taie. Ce rost are să mai vorbesc, să mai spun lucrurilor pe nume? Sunt multe interese meschine, prea multă politică, nu există fotbal. Nu-mi abandonez Academia, dar o voi sprijini de departe. Îmi iubesc ţara, dar asta este!”
