Șoimii sunt favoriți la victorie în duelul cu ultima clasată, în prima etapă a returului sezonului regulat din Seria a 3-a a Ligii a 3-a
Cu moralul ridicat după victoria clară de la Băneasa, băieții lui Petre Grigoraș încep returul sezonului regulat din Liga a 3-a cu dorința de a urca cât mai rapid în prima jumătate a clasamentului Seriei a 3-a. Axiopolis Cernavodă are ocazia de a face un prim pas în acest sens chiar sâmbătă, când va întâlni, în deplasare, de la ora 14.00, ultima clasată, CSM Fetești, în etapa a 10-a. Chiar dacă se confruntă cu numeroase probleme de lot, Șoimii au prima șansă la victorie, ținând cont că adversarii nu au acumulat niciun punct în acest sezon, iar în tur gazdele s-au impus clar, pe stadionul „Ideal”, cu 3-1.
Oaspeții nu se vor putea baza pe Alex Sabangeanu, Alin Ștefănescu, Lazăr Dinu, Gabriel Ciofu și Emre Osman, toți accidentați, ultimul fiind suspect de o ruptură a ligamentelor încrucișate suferită chiar în etapa precedentă. „Avem mari probleme în apărare, unde lipsesc patru fundași centrali, dar cred că cel mai important lucru va fi să fim pregătiți mental. Jucătorii trebuie să conștientizeze că simpla prezență pe teren nu le aduce victoria. Acel 0 puncte din clasament din dreptul adversarilor nu înseamnă nimic și trebuie să luptăm și să fim serioși, pentru că nu ne bagă altcineva mingea în poartă. Venim după o victorie foarte frumoasă și mult așteptată la Băneasa, cu un joc foarte bun, și trebuie să legăm succesele pentru a urca aproape de play-off. Turul sezonului regulat nu a fost așa cum ne-am așteptat, deși, după jocul prestat, ar fi trebuit să avem cel puțin 4-5 puncte în plus. Acesta este fotbalul și cel mai mult înveți din greșeli, astfel că îmi doresc să arătăm acest lucru în retur”, a spus antrenorul Petre Grigoraș.
Celelalte meciuri ale etapei – sâmbătă, ora 14.00: Progresul Fundulea – Agricola Borcea, Dunărea Călărași – Recolta Gheorghe Doja, Gloria Băneasa – Înaintea Modelu, CS Medgidia – SC Popești-Leordeni.
Clasament: 1. SC Popești-Leordeni 21p, 2. Recolta Gheorghe Doja 18p, 3. Înainte Modelu 18p, 4. Agricola Borcea 13p, 5. Progresul Fundulea 12p, 6. Dunărea Călărași 12p, 7. Gloria Băneasa 11p, 8. Axiopolis Cernavodă 11p, 9. CS Medgidia 10p, 10. CSM Fetești 0p.
Sursă foto: Victor Cojocaru – Suporter Șoimii – Axiopolis Cernavodă










