Micul tenismen de la Axiopolis Cernavodă, Albert Bujeniță, a cucerit trofeul la a 55-a ediție a Cupei Litoralului, competiție desfășurată pe terenurile Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, la categoria de vârstă sub 10 ani. După ce a trecut în primul tur de Andrei Ordeanu (CS Mamaia-Idu), cu 4-1, 4-1, sportivul antrenat de Nicu Șerbănescu s-a calificat între primii patru competitori, unde s-a jucat după sistemul fiecare cu fiecare. Astfel, Albert a câștigat meciurile cu Rareș Ciolan (TC Callatis Mangalia), cu 4-2, 4-2, și Matei Apostolescu (CSS Ploiești), cu 4-2, 4-1, și a pierdut în tie-break, cu 2-4, 4-2, 6-10, întâlnirea cu principalul favorit al turneului, Sebastian Nedelcu (ACS Cornea Tenis Club).
La final, Albert Bujeniță s-au clasat pe primul loc, grație setaverajului mai bun, câștigând astfel întrecerea de la Constanța.
La startul competiției a fost prezentă și o altă reprezentantă a CS Axiopolis Cernavodă, Lidia Firsa, care a ajuns până în turul secund al întrecerii fetelor la sub 12 ani, după ce a învins-o în turul inaugural pe Andreea Cristina Stoian (LPS CSS Constanța, cu 6-1, 7-6 (5), dar a pierdut apoi în fața principalei favorite, Rebeca Ioana Banaga (Tenis Club Bright), cu 4-6, 3-6.










