vineri, mai 1, 2026
spot_img
AcasăSporturiBianca Mei-Roșu, de patru ori campioană la Balcaniada de juniori la tenis...

Bianca Mei-Roșu, de patru ori campioană la Balcaniada de juniori la tenis de masă

Sportiva de la CSM Constanța a cucerit medalia de aur în fiecare probă la care a participat la competiția din Grecia

Constănțeanca Bianca Mei-Roșu a strălucit la Campionatele Balcanice de tenis de masă la juniori, care au avut loc la Orestiada, în Grecia, trecându-și în cont patru titluri de campioană în competiția sportivilor sub 19 ani. Eleva antrenoarei Anamaria Sebe, care are dublă legitimare, LPS „Nicolae Rotaru” Constanța și CSM Constanța, s-a impus în toate probele în care a luat startul. La individual feminin, a cucerit medalia de aur, după ce a trecut 8n finală de colega sa din lotul național al României, Alessia Sferlea, cu Alesia Sferlea, cu 4-2 (11-9, 8-11, 11-6, 11-9, 7-11, 11-7).

Celelalte medalia de aur au venit din probele de dublu feminin, unde a făcut pereche cu Andreea Jifcu, dublu mixt, la care a participat împreună cu Robert Istrate, și în competiția pe echipe, din reprezentativa României făcând parte alte două jucătoare, Alesia Sferlea și Andreea Jifcu. Performanța vine după ce, în urmă cu o săptămână, Bianca Mei-Roșu a câștigat Top 16 România la sub 19 ani, competiția desfășurată la București.

Sursă foto: FRTM

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.