miercuri, aprilie 29, 2026
spot_img
AcasăSporturiAmical anulat pentru Farul Constanța în cantonamentul din Bulgaria

Amical anulat pentru Farul Constanța în cantonamentul din Bulgaria

Alb-albaștrii nu vor mai disputa partida de verificare cu FC Sileks, din cauza adversarilor

Aflată în cantonament la Bansko, în Bulgaria, Farul Constanța ar fi trebuit să dispute joi o nouă partidă de verificare. Echipa pregătită de Ianis Zicu urma să întâlnească vicecampioana Macedoniei de Nord, FC Sileks, în al treilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire. La cererea adversarilor, întâlnirea a fost însă anulată, iar oficialii clubului constănțean nu au mai găsit într-un timp atât de scurt o altă echipă disponibilă. Partida a fost înlocuită cu un nou antrenament la baza sportivă de la Amira Boutique Hotel.

Drept urmare, alb-albaștrii vor mai juca o singură etapă partidă de verificare până la startul noului sezon al Superligii. Constănțenii întâlnesc vineri, de la ora 11.00, pe FK Radnicki Nis, locul 14 în prima ligă din Serbia. După acest joc, elevii lui Ianis Zicu vor reveni în țară și vor intra pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru primul meci oficial. Farul debutează în noul campionat pe 14 iulie, de la ora 19.00, când va întâlni în deplasare, pe FC Botoșani. Conform programului anunțat de LPF, alb-albaștrii vor evolua în etapa a 2-a, cu Oțelul Galați, în prima partidă de pe teren propriu, pe 20 iulie, de la ora 18.30, în timp ce duelul cu FCSB, din runda a treia, va avea loc pe 26 iulie, de la ora 21.30.

Sursă foto: Farul Constanța

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.