Juniorii antrenați de Edi Simineanu au cucerit 7 medalii, dintre care 4 de aur, și au încheiat pe locul 2 în clasamentul general al cluburilor
Desfășurată la finalul săptămânii trecute, Cupa României la haltere rezervată juniorilor I și III a adus rezultate excelente pentru sportivii de la CSO Ovidiu, care au cucerit patru titluri de campioni. Palmaresul a fost întregit de alte trei medalii strălucitoare, care au urcat clubul din orașul de pe malul Lacului Siutghiol în top. Astfel, CSO Ovidiu a încheiat pe locul al doilea în clasamentul general al cluburilor, devansând centre de tradiție ale halterelor românești, ca Arad și Bistrița, dar și cele mai galonate grupări din sportul românesc, Dinamo București și CSA Steaua București. O performanță cu atât mai îmbucurătoare, cu cât a fost obținută și prin cei mai tineri halterofili ai clubului, ceea ce demonstrează că din urmă vine o generație valoroasă. Una care crește frumos la clubul susținut de autoritățile locale și care primește un sprijin important pentru secția de haltere din partea Ovidius Clinic Hospital (OCH).
Ionuț Tucă, din nou în frunte
Campion european en-titre și deținător al recordurilor continentale la categoria sa de vârstă în 2019, Ionuț Gabriel Tucă (foto, în sala de încălzire) și-a arătat încă o dată valoarea câștigând fără probleme Cupa României la categoria 102 kilograme, la juniori I.
Un rezultat important mai ales că sportivul de la CSO Ovidiu venea după o accidentare. “Vreau să le mulțumesc celor de la OCH cu ajutorul cărora am reușit să trecem peste aceste probleme medicale și am făcut recuperarea. Ionuț nu a forțat, pentru că nu este încă la capacitate maximă și nu a vrut să riște. Potențialul său este mult mai mare și se va vedea acest lucru pe parcursul sezonului. Ținta importantă o reprezintă Campionatele Naționale de seniori și tineret, unde ne propunem să câștigăm primul loc la ambele categorii de vârstă, chiar dacă Ionuț este încă junior. Sigur, ne gândim și la Campionatul European de juniori și, de ce nu, la cel Mondial”, a spus antrenorul Edi Simineanu.
Tot pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la juniori I a urcat și Gabriela Brândușa Țurcanu, la categoria 87 de kilograme, după un concurs foarte bun.
Sora sa, Marian Ioana Țurcanu, în vârstă de doar 15 ani, a depășit concurente chiar și cu 4 ani mai în vârstă, cucerind medalia de bronz la 73 de kilograme.
Patru medalii la juniori III
CSO Ovidiu a dat doi campioni și la juniori III, unde au fost cucerite patru medalii. Nicoleta Dulce, la categoria 32 de kilograme, și George Tîngan, la categoria 36 de kilograme, și-au dominat adversarii și au câștigat cupele de campioni. La categoria +55 de kilograme, Dinu Berbec a ocupat locul secund la băieți, iar Alexandra Cepraga s-a clasat pe poziția a treia la fete.
“Vine o generație bună din urmă, care a obținut aceste rezultate importante, chiar dacă au fost concurenți puternici de la CSA Steaua, Bacău sau Olimpia București la această categorie de vârstă. Sunt copii care au crescut cu un obiectiv, au lăsat deoparte tot ce se întâmplă în jurul lor și încercăm să-i ajutăm să-și urmeze visul. Suntem o echipă tânără, care învață din mers, și avem o bază de selecție mare în Ovidiu și în localitățile învecinate. Cu implicare din partea autorităților locale, a clubului, cu sprijinul OCH, reușim să creștem și sunt convins că acești copii pot ajunge departe”, a declarat antrenorul Edi Simineanu.











