duminică, aprilie 19, 2026
spot_img
AcasăSporturiAtletul de la CS Medgidia, Alin Mihai Șavlovschi, este vicecampion balcanic U20

Atletul de la CS Medgidia, Alin Mihai Șavlovschi, este vicecampion balcanic U20

Sportivul în vârstă de 18 ani a cucerit medalia de argint în proba de 3000 metri obstacole la Campionatele Balcanice desfășurate la Craiova

Cotat cu șanse la medalii în proba de 3000 metri obstacole de la Campionatele Balcanice de atletism pentru sportivii sub 20 de ani, Alin Mihai Șavlovschi a confirmat așteptările. Atletul de la CS Medgidia, în vârstă de 18 ani, a cucerit medalia de argint la competiția desfășurată duminică, pe stadionul ” Nicolae Mărășescu” din Craiova. În ciuda căldurii sufocante, elevul antrenorului Nicolae Sandu a făcut o cursă bună și a încheiat în 9 minute, 26 de secunde și 95 de sutimi, fiind devansat, cu ceva mai mult de două secunde, doar de turcul Hasan Can Akdemir. Performanța sa a ajutat delegația României să obțină, în premieră, primul loc în clasamentul pe națiuni la Campionatele Balcanice la această categorie de vârstă.

Pentru Alin Mihai Șavlovschi urmează o nouă provocare, participarea la Campionatele Mondiale de atletism U20, programate în perioada 7-10 august, la Tampere, în Finlanda.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.