marți, aprilie 28, 2026
spot_img
AcasăSporturiCS Năvodari a cucerit trofeul primei ediții a turneului "Năvodari Rugby 7s...

CS Năvodari a cucerit trofeul primei ediții a turneului „Năvodari Rugby 7s Mania”

Competiția internațională desfășurată pe stadionul „Flacăra” din Năvodari a fost un adevărat spectacol de rugby, presărat cu momentele cultural-artistice, concursuri și jocuri interactive 

Timp de două zile, sâmbătă și duminică, orașul Năvodari a găzduit în adevărat festival de rugby în 7, prima ediție a turneului internațional „Năvodari Rugby 7s Mania”. Evenimentul, organizat de CS Năvodari în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Asociația Rugby Mania sub egida Federației Române de Rugby și susținut de Primăria și Consiliul Local Năvodari, a adus la start 8 echipe din România, Republica Moldova și Bulgaria. Pe lângă meciuri spectaculoase de rugby, organizatorii au oferit celor prezenți numeroase surprize, printre care s-au numărat momente cultural-artistice, concursuri și jocuri interactive.

Competiția a fost câștigată de gazdele de la CS Năvodari, care au cucerit astfel primul trofeu al turneului organizat pe stadionul „Flacăra”. Echipa pregătită de Cornel Suciu și Virgil Năstase și-a luat revanșa în finală în fața celor de la RC Bârlad, care îi învinseseră în faza grupelor, și s-a impus în ultimul act cu 10-5. În semifinale, năvodărenii trecuseră de Sirius Ciorescu, din Republica Moldova, cu 19-14, grație unui eseu înscris pe final, în timp ce moldovenii îi depășiseră clar pe cei de la Sportul Studențesc București, cu 17-5. Ultimul treaptă a podiumului a fost ocupată de Sirius Ciorescu, învingătoare în duelul cu Sportul Studențesc București, cu 26-10, în timp ce Politehnica Iași și-a adjudecat locul 5, în urma succesului categoric înregistrat în confruntarea cu bulgarii de la NSA Sofia.

La festivitatea de premiere a fost prezent și președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, alături de alți foști mari internaționali ai României. În cadrul evenimentul a fost lansată și cartea „1030 de puncte”, scrisă de Florin Vlaicu, recordmanul punctelor marcate pentru naționala României. Pentru ediția de anul viitor, se preconizează o participare mai numeroasă a echipelor din străinătate, dar și organizarea unui turneu pentru juniori.

Sursă foto: CS Năvodari

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.