sâmbătă, aprilie 18, 2026
spot_img
AcasăSporturiAxiopolis Cernavodă luptă sâmbătă, pe stadionul "Ideal", pentru primul succes al sezonului...

Axiopolis Cernavodă luptă sâmbătă, pe stadionul „Ideal”, pentru primul succes al sezonului în Liga a 3-a

Elevii lui Petre Grigoraș primesc vizita celor de la FC Voluntari 2 și speră să oprească seria ghinionistă din debutul campionatului

După un start de campionat marcat de ghinion, Axiopolis Cernavodă speră să obțină sâmbătă primul succes din actualul sezon al Ligii a 3-a. Echipa pregătită de Petre Grigoraș întâlnește sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul „Ideal” din Cernavodă, pe FC Voluntari 2, în etapa a 4-a din Seria a 3-a. Jocul din primele runde le dă motive de încredere Șoimilor, chiar dacă rezultatele nu au fost cele dorite. „Dacă analizez primele trei meciuri din acest sezon, pot spune că sunt nemulțumit doar de prima repriză cu Dinamo 2 și a doua din întâlnirea cu Înainte Modelu. În rest, nu am ce să le reproșez băieților, pentru că am jucat și ne-am creat ocazii, în special în meciul cu Progresul Fundulea, când rezultatul a fost nedrept. Și din punct de vedere fizic stăm bine și s-au văzut în fiecare partidă până la final. Sunt încrezător că de această dată lucrurile vor sta altfel și vom câștiga”, a spus antrenorul Petre Grigoraș, care are la dispoziție întreg lotul.

Celelalte meciuri ale etapei – vineri, ora 17.00: FCSB 2 – Recolta Gheorghe Doja, sâmbătă, ora 17.00: CS Agigea – Dunărea Călărași, Gloria Băneasa – Înainte Modelu, SC Popești-Leordeni – Progresul Fundulea, Agricola Borcea – Dinamo București 2. Clasament: 1. Înainte Modelu 9p, 2. Dunărea Călărași 6p, 3. Progresul Fundulea 6p, 4. Recolta Gheorghe Doja 6p, 5. SC Popești-Leordeni 5p, 6. Gloria Băneasa 4p, 7. Agricola Borcea 4p, 8. Dinamo București 2 4p, 9. FCSB 2 4p, 10. FC Voluntari 2 1p, 11. CS Agigea 1p, 12. Axiopolis Cernavodă 0p.

Sursă foto: Suporter Șoimii – Axiopolis Cernavodă

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.