luni, aprilie 20, 2026
spot_img
AcasăSporturiHandbaliștii de la CSM Constanța joacă sâmbătă pe terenul campioanei

Handbaliștii de la CSM Constanța joacă sâmbătă pe terenul campioanei

Elevii lui Marius Stavrositu și Aihan Omer întâlnesc Dinamo București în Liga Națională, într-un meci care pare dezechilibrat total la prima vedere

Cu un singur punct obținut în primele două etape ale Ligii Naționale masculine de handbal, CSM Constanța continuă sâmbătă seria meciurilor tari din debutul campionatului. Echipa pregătită de Marius Stavrositu și Aihan Omer joacă, de la ora 17.30, pe terenul campioanei Dinamo București, în runda a 3-a, și pare „victimă” sigură în capitală. Totuși, dinamoviștii vin după trei eșecuri consecutive, două în Liga Campionilor, și una total neașteptată în întrecerea internă, în fieful celor de la HC Buzău. De partea cealaltă, constănțenii au depășit așteptările prin evoluțiile lor, ținând cont că au un lot strâns într-o perioadă scurtă și format din jucători găsiți liberi pe piață. Calculele hârtiei prevăd însă o victorie clară pentru gazde, pentru care vor evolua doi dintre foștii handbaliști ai echipei de pe Litoral, Ionuț Nistor, cel care a purtat banderola de căpitan la CSM Constanța, și Andrei Buzle.

Celelalte meciuri ale etapei – duminică, ora 17.30: CSM Sighișoara – HC Buzău, ora 18.00: AHC Potaissa Turda – Universitatea Cluj, luni, ora 17.00: CS Minaur Baia Mare – CSM Vaslui, 17.30: CSU din Suceava – Politehnica Timișoara. CSM București stă.

Clasament: 1. SCM Timișoara 4p, 2. HC Buzău 4p, 3. CS Minaur Baia Mare 3p, 4. Dinamo București 2p, 5. CSM Vaslui 2p, 6. CSM București 2p, 7. Universitatea Cluj 2p, 8. CSM Constanța 1p, 9. CSM Sighișoara (1m), 10. AHC Potaissa 0p (1m), 11. CSU Suceava 0p.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.