Echipa pregătită de Marius Stavrositu și Aihan Omer joacă duminică, în Sala Sporturilor, cu cehii de la HC Dukla Praga, în EHF European Cup
Aflată într-o situație delicată în Liga Națională, unde a obținut o singură victorie în 6 etape, CSM Constanța încearcă să mai spele din imaginea dezamăgitoare lăsată în startul acestui sezon prin parcursul în cupele europene. Echipa pregătită de Marius Stavrositu și Aihan Omer a trecut în primul tur al EHF European Cup de modesta formație cipriotă Parnassos Strovolou, cu două victorii, 39-22 și 34-24, ambele manșe disputându-se în Sala Sporturilor. Turul secund înseamnă însă o provocare mult mai serioasă pentru constănțeni, care se vor duela cu reprezentanta unei țări cu handbal dezvoltat. Astfel, CSM Constanța vor lupta pentru calificarea în faza următoare a competiției cu cehii de la HC Dukla Praga, care au încheiat ultima sezon pe locul 3 în întrecerea internă.
Prima manșă este programată duminică, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanța, iar gazdele speră să obțină un rezultat care să mențină intacte șansele de a merge mai departe. Adversarii sunt totuși favoriți, mai ales că evoluțiile elevilor lui Marius Stavrositu și Aihan Omer nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. „Un meci foarte, foarte important, pentru că vine într-o perioadă grea”, a recunoscut antrenorul Marius Stavrositu. HC Dukla Praga a intrat în competiție direct în turul al doilea, revenind în cupele europene după trei ani. La ultima participare, cehii au ajuns până în sferturile de finală ale European Cup.










