În schimb, Amalia Niță și Alexandru Buleu se pregătesc să lupte pentru medalii la Campionatele Europene U23
Toți cei trei sportivi de la CSM Constanța prezenți la Campionatele Naționale de box sub 19 ani au fost învinși încă de la debut la competiția găzduită de Brăila, după ce tragerea la sorți le-a scos în față adversari de top. La categoria 55 kilograme, Robert Ilioi, aflat la prima participare la un concurs oficial, a pierdut prin abandon, în repriza a doua, în fața lui Nicolas Grecu (ASC Drobeta Turnu Severin). La categoria 75 kilograme, Andrei Maftei a cedat la puncte în disputa cu Sebastian Boambă (ACS Șomuz Fălticeni), în timp ce Andrei Sîrbu a fost eliminat, tot la puncte, de Darius Ciurbe (CSM Zalău).
În schimb, cei mai valoroși sportivi de la secția de box de la CSM Constanța, Amalia Niță și Alexandru Buleu, se pregătesc de participarea la Campionatele Europene sub 23 de ani, care vor avea loc în capitala Ungariei, la Budapesta, între 20 și 30 noiembrie. Ambii sunt antrenați de Mihai Constantin și vor intra în ring la categoria 75 kilograme.
Sursă foto: CSM Constanța










