vineri, aprilie 17, 2026
spot_img
AcasăSporturiAxiopolis Cernavodă a câștigat clar prima partidă de verificare a iernii

Axiopolis Cernavodă a câștigat clar prima partidă de verificare a iernii

Șoimii au punctat de patru ori în poarta echipei de juniori U16, întărită cu câțiva juniori U17, de la Farul Constanța, în meciul disputat sâmbătă, la baza sportivă a Academiei Hagi 

Aflată în plină pregătire pentru partea a doua a sezonului Ligii a 3-a, Axiopolis Cernavodă a disputat sâmbătă un prim meci amical. Echipa pregătită de Gică Mina a întâlnit, pe terenul sintetic din baza sportivă a Academiei Hagi de la Ovidiu, echipa de juniori sub 16 ani de la Farul Constanța, întărită cu câțiva juniori sub 17 ani. Șoimii au dominat clar întâlnirea și s-au impus cu 4-0, prin golurile marcate de Robert Ursache 18, Marius Iftime 50, Daniel Grădinaru 79 și Alin Ștefănescu 89.

„Nu ne-a interesat în mod deosebit scorul, ci să facem o verificare, pentru că venim după trei săptămâni de pregătire de fizică, unde am pus accentul pe volum. Mai avem de lucrat la relațiile de joc, am exersat mai multe formule și mă bucur că le-am dat tuturor jucătorilor minute. A fost un joc util, împotriva unor puști talentați, care au alergat mult și ne-au solicitat din punct de vedere fizic”, a spus antrenorul Gică Mina.

Au jucat pentru Axiopolis: Micu – Seceleanu, Rusu, Ștefănescu, Trofim – Vieru, Grigore, Gradinaru – Ursache, Belecciu, Iftime. Au mai jucat : Dobrescu, Pîrîu, Bilan, Jidovu, Trofimov, Ciocoiu, Dragomir. A lipsit Suciu, menajat din cauza unei răceli. La mijlocul săptămânii viitoare, Șoimii vor disputa o nouă partidă de verificare, în compania celor de la Recolta Gheorghe Doja sau Constructorul Topraisar.

Sursă foto: Academia Hagi

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.