vineri, aprilie 17, 2026
spot_img
AcasăSporturiCE SLABI! Farul Constanța a pierdut la Slobozia după o prestație jenantă

CE SLABI! Farul Constanța a pierdut la Slobozia după o prestație jenantă

Alb-albaștrii au condus, însă gazdele au întors rezultat, golul decisiv fiind marcat în al treilea minut al prelungirilor

După câteva etape în care a visat la play-off, Farul Constanța începe să aibă din nou emoții în privința menținerii în prima ligă. Alb-albaștrii au suferit sâmbătă al doilea eșec consecutiv, dar nu neapărat scorul, cât mai ales jocul extrem de slab ridică mari semne de întrebare. Constănțenii au cedat în fieful uneia dintre codașele clasamentului, Unirea Slobozia, cu 2-1, în etapa a 26-a a Superligii, și așteaptă cu îngrijorare rundele din finalul sezonului regulat.

Încă din startul întâlnirii s-a văzut lipsa de energie a oaspeților și doar ghinionul a făcut ca ialomițenii să marcheze rapid. Astfel, Bărbuț a tras puțin pe lângă poartă, Ponde a nimerit bara, iar Papeau l-a testat pe Alexandru Buzbuchi cu un șut de la distanță. Contrar cursului jocului, Farul a reușit să deschidă scorul în minutul 24, când mingea trimisă din unghi trimisă de Denis Alibec a fost ușor deviată de un adversar și l-a păcălit pe portarul Unirii. Constănțenii au profitat de reacția slabă a ialomițenilor și au avut două șanse imense de a mări diferența, dar le-au irosit. Mai întâi, în minutul 35, Răzvan Tănasă, servit perfect de Denis Alibec, a tras aiurea din marginea careului mic. Apoi, un minut mai târziu, atacantul în vârstă de 35 de ani a fost la un pas de dublă, dar a nimerit bara. În schimb, a venit egalarea, în minutul 43, la capătul unei faze în care Papeau a ridiculizat defensiva alb-albastră, l-a driblat cu ușurință și pe Alexandru Buzbuchi și a trimis în poarta goală.

Nemulțumit, Ianis Zicu l-a scos la pauză pe Răzvan Tănasă, cel mai slab de pe teren, și l-a aruncat în luptă pe Narek Grygorian, dar mutarea nu a avut efectul scontat. Ba chiar forța ofensivă a Farului a scăzut și mai mult, iar Unirea a tot forțat, în căutarea golului de 3 puncte. Astfel, Papeau a reușit o nouă execuție de finețe, dar portarul oaspeților a fost salvat de transversală, apoi Dulcea a ratat ținta dintr-o poziție excelentă. Farul a replicat cu o acțiune a lui Denis Alibec, însă Iustin Doicaru a luftat din fața porții. Când toată lumea aștepta fluier de final, Papeau s-a înălțat spectaculos de lângă Ionuț Larie și a plasat perfect mingea, înscriind golul care a adus gazdelor o victorie meritată.

Au jucat pentru Farul: Buzbuchi – Maftei, Larie, Țîru (46 Ganea), Pellegrini – Vînă (87 Vojtus), Dican, Radaslavescu (60 Ramalho) – Tănasă (46 Grigoryan) – Alibec, Isfan (80 Doicaru).

Sursă foto: Farul Constanța

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.